Bănuiesc că un motiv al procentului mare de părăsire a Bisericii de către tineri este acela că nu am reuşit ca participarea la viaţa sacramentală şi liturgică a Bisericii, sau viaţa ortodoxă în general, să devină o experienţă fericită. Alte priorităţi s-au interpus în raport cu participarea regulată la Liturghie. Nu le-am spus tinerilor că a noastră credinţă ortodoxă este un dar de la Dumnezeu, pe care ar trebui să-l preţuim, la care să ne raportăm şi despre care să ne dorim să aflăm mai multe; ei au ajuns să crească fără aptitudinile necesare apărării ei împotriva neadevărurilor lumii. Ei aud pe criticii Ortodoxiei proferând acuzaţii împotriva credinţei noastre şi nu cunosc suficient de multe pentru a o apăra. Activităţile seculare, sociale, prezintă o mai mare atracţie pentru tinerii care nu au dobândit convingerea că, de fapt, comuniunea cu Dumnezeu este singurul scop care aduce veşnică bucurie şi fericire.

Credinţa noastră este diferită de creştinismul occidental sub aspecte cruciale – dar nu i-am învăţat pe tinerii noştri să înţeleagă felul în care Ortodoxia este unică, deseori pentru că nici noi nu înţelegem. Dacă ne considerăm copiii ca fiind daruri de la Dumnezeu, atunci trebuie să realizăm şi că avem responsabilitatea de a le transmite darul credinţei noastre. Este adevărat faptul că mulţi oameni, care nu mai sunt activi în Biserică, încă se mai numesc pe sine ortodocşi. Când se căsătoresc, fac acest pas în Biserică. Când mor, au parte de înmormântare ortodoxă. Dar câte pierd ei în acest interval? Cât de departe pe calea sfinţeniei ar fi ajuns ei, dacă ar fi fost motivaţi să o urmeze în tot acest timp?

Cum a fost călătoria dumneavoastră până acum? […] Faceţi-vă timp acum să vă alegeţi destinaţia. La fiecare decizie şi activitate zilnică, întrebaţi-vă: „Ce efect va avea aceasta asupra vieții veşnice a copilului meu?”. Cunosc un grup de părinţi dintr-un oraş care, aliindu-se cu succes, au beneficiat de reprogramarea activităţilor sportive de tineret, spre a putea participa la slujbele de duminică. Pentru ei, slăvirea lui Dumnezeu era mai importantă decât sporturile. Cât de importantă este pentru dumneavoastră?

(Elizabeth White, Paşi pe calea sfinţeniei – Cum să creştem copii iubitori de Dumnezeu, traducere din limba engleză Doina Rogoti, Editura Sophia, Bucureşti, 2015, pp. 61-62)