Ce ar trebui ca să facem ca să putem vorbi despre soțul ideal sau soţia ideală şi după căsătorie?

Vedeţi, am scăpat din vedere că soţul poate să fie cu soţia şi înainte de căsătorie. Occidentul, mai ales acum, vine şi ne propune căsătoria de probă. Dar doi oameni nu pot fi numiţi soţ şi soţie decât după cununie. Intrarea în biserică, în altă formă decât cea feciorelnică, atrage după sine osânda. De aceea, trebuie să fim atenţi cu spovedania şi canonul.

Pentru ca un cuplu să rămână ideal şi după căsătorie trebuie să ţină cont de foarte multe lucruri, inclusiv de lucrurile mici.

Iată un exemplu deosebit. Odată fusesem invitat la masă la o familie prietenă. Imediat am observat că soţia pusese în faţa soţului exact aceleaşi tacâmuri şi şerveţele pe care mi le pusese şi mie. Am întrebat cine va mai veni la masă, iar ea mi-a răspuns că soţul ei.

„Păi - zic - pe mine m-ai primit aşa că vin o dată pe an, dar el vine zilnic. Aşa-l primeşti tu în fiecare zi?”

„Da, sigur!”

„Păi, nu poate să mănânce pe masă, în bucătărie, trebuie să-i pui astea aici?”

Aşa-l primea. Mi-a plăcut asta. Era un aspect oarecum minor, dar aşa gândea ea. Dacă soţia nu uită de aceste lucruri, atunci şi soţul îşi va aminti să-i aducă flori; dacă ea uită de protocolul acesta, atunci şi soţul va uita de flori şi de cadouri. Ori aşa, prin amabilitate, ea îi tot aminteşte.

(Părintele Nicolae Tănase, De la prietenie la iubire, Căsătoria - taina iubirii creștine, Editura Agaton, 2011, p. 72)