Când spunem „da” și când spunem „nu” cerințelor copiilor?

Dacă, spre exemplu, la ora potrivită copilul cere de mâncare, deoarece îi este foame, nu trebuie să îi refuzaţi acest lucru. Dacă ați face-o, v-ați  dovedi răi şi neîndurători. Dacă, la fel, copilul cere ceva care îi este necesar la şcoală, trebuie să îi satisfaceţi această cerere, deoarece altfel există riscul ca el să apeleze la alte mijloace nedorite. Este însă complet diferit cazul în care copilul cere ceva care nu îi este permis. Aceasta trebuie să i-o refuzaţi cu tărie, făcând abstracție de lacrimile sale.

Nu le permiteţi îndărătniciri şi alintări copiilor voştri, fie ei cât de mici. Aceasta nu înseamnă desigur, că trebuie să limitaţi la maxim libertatea lor de voinţă. Copilul poate să ceară ceva bun şi folositor, ceva de care are într-adevăr nevoie, ceva pe care îl merită. Atunci voi trebuie cu toată bunăvoinţa să le îndepliniţi cererea.

Dacă, spre exemplu, la ora potrivită copilul cere de mâncare, deoarece îi este foame, nu trebuie să îi refuzaţi acest lucru. Dacă ați face-o, v-ați  dovedi răi şi neîndurători. Dacă, la fel, copilul cere ceva care îi este necesar la şcoală, trebuie să îi satisfaceţi această cerere, deoarece altfel există riscul ca el să apeleze la alte mijloace nedorite. Este însă complet diferit cazul în care copilul cere ceva care nu îi este permis. Aceasta trebuie să i-o refuzaţi cu tărie, făcând abstracție de lacrimile sale.

Niciodată să nu cedaţi capriciilor copilăreşti. Cine se arată o dată îngăduitor, va deveni pentru totdeauna rob al mofturilor copilului său. În străduinţa de a forma caracterul copiilor lor, părinţii trebuie să conlucreze armonios. Să nu dărâme unul ceea ce construieşte celălalt. Niciodată un copil nu devine mai alintat, ca în cazul în care vede că unul dintre părinţi îi îngăduie ceea ce celălalt îi interzice.

Vine, de exemplu, tânguindu-se la mama sa, şi se plânge că tatăl nu i-a dat un lucru pe care l-a cerut. Mama nu trebuie să îşi exprime sprijinul şi mila faţă de copil şi cu atât mai mult, nu trebuie să îşi arate nemulţumirea faţă de gestul tatălui, chipurile pentru că acela nu a făcut voia „vlăstarului”.

Acelaşi lucru trebuie să îl facă şi fraţii mai mari, rudele şi toţi cei care locuiesc în casa respectivă, mai ales bunicii. Este cunoscut faptul că cei în vârstă caută mereu un sprijin şi un lucru căruia să se dedice. Dat fiind că părinţii sunt mai mult plecaţi şi ocupaţi, îşi îndreaptă atenţia către nepoţi. Şi cum? Satisfăcându-le toate hatârurile. De aceea nepoţii, de multe ori, îşi găsesc un aliat în persoana bunicului sau a bunicii. Speră că lângă aceştia vor putea obţine orice îşi doresc.

Niciodată nu trebuie cultivată alintarea copiilor. Nu trebuie să le permitem să comande celor mai mari decât dânşii, fraţilor, servitorilor, bunicilor, sau să ceară ceva care nu le este permis să aibă.

(Irineu, Episcop de Ecaterinburg și Irbițk, Mamă, ai grijă!, Editura Egumenița, p. 30-31)

De la același autor

Ultimele din categorie