Să ajutăm copiii să se simtă membri ai Bisericii
„Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17, 21). Ea nu se dobândeşte prin educaţie, ci este un dar dumnezeiesc pentru cel ce caută adevărul în curăţia inimii. Scopul educaţiei este să pregătească acea cale pentru primirea darului.
Problema educaţiei constă în a sădi în inima copilului începuturile credinţei în Hristos, a o descoperi ca plinătate a vieţii şi a-i pregăti pe copiii pentru momentul prielnic când, ajungând la o anumită vârstă, să se simtă în orice împrejurare membri ai Bisericii. Nu este de ajuns să fii doar credincios dacă nu eşti şi îmbisericit, căci numai în Biserică, participând la toate slujbele şi Tainele ei, putem urca pe scara duhovnicească, să ne apropiem de desăvârşita bucurie duhovnicească, să dobândim, într-o anumită măsură, împărăţia lui Dumnezeu aici, pe pământ.
Cum spune Hristos: „împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17, 21). Ea nu se dobândeşte prin educaţie, ci este un dar dumnezeiesc pentru cel ce caută adevărul în curăţia inimii. Scopul educaţiei este să pregătească acea cale pentru primirea darului.
(Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, traducere de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2006, p. 63)
Cele mai bune jucării sunt cele naturale
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro