Soţul trebuie să-i dovedească în mod practic soţiei că o iubeşte

Soţia trebuie să ştie întotdeauna că soţul o iubeşte şi se gândeşte la ea în orice clipă, trebuie să simtă că în inima lui ea este pe primul loc. Niciodată nu trebuie ca soţul să-i facă obser­vaţie soţiei în prezenţa altora, pentru că de multe ori, din egoism, soţii îşi mustră soţiile mai ales în prezenţa propriilor rude.

Soţii ortodocşi trebuie să fie conştienţi de faptul că amândoi se împărtăşesc de păcat şi de greşeli. Tre­buie însă ca la baza familiei să fie o comuniune în Hristos prin taina Bisericii ‒ acest lucru este foarte important! Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu des­partă. Nu cred că este posibilă vreo căsătorie fă­ră acordul lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu doreşte unirea a doi tineri, căsătoria nu are loc: ori moare vreunul dintre logodnici, ori se des­part, ori rămân necăsătoriţi, şi astfel nu se mai ajunge la taina căsătoriei. Dacă se ajunge la căsătorie, înseamnă că aceasta este acceptată de Dumnezeu: fie că unirea este bine-plăcută Lui, fie că este doar acceptată. De aceea, conştienţi de aceasta, soţii trebuie să se tolereze, să fie îngă­duitori unul cu celălalt. Iar seara trebuie să discu­te despre întâmplările din timpul zilei, dând fiecare explicaţii, pentru a nu exista neînţelegeri.

Soţul trebuie neapărat să dovedească în mod practic soţiei că o iubeşte. Firea femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oa­recare amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul ei se aprinde in­vidia. Nu pentru că ar fi o pornire pătimaşă, ci din pricina dragostei pe care i-o poartă soţului doreş­te ca acesta să-i aparţină în întregime. Mai mult, femeia devine invidioasă chiar dacă soţul arată dragoste mamei lui. Dacă îi spui: „Bine, dar este mama lui care l-a născut; l-a crescut, i-a fost alături atâ­ţia ani!”, ea răspunde: „Da, dar o iubeşte pe ea mai mult decât pe mine!”. Toate femeile asta răspund. De aceea soţul trebuie, prin tandreţe, să găsească „butonul” de îmblânzire a soţiei. Noi, monahii, prin modul nostru de viaţă, nu avem experienţa femeilor. Însă epitrahilul sfintei spovedanii ne-a dezvăluit foarte multe taine din sufletul femeii.

Un alt lucru pe care îl constatăm este acela că fe­meia, după naşterea primului copil, nu mai do­reşte atât rolul sexual al soţului, cât tandreţea şi afectivitatea acestuia. De aceea,soţul trebuie să cunoască acest lucru şi să fie tandru cu soţia sa.

Niciodată nu trebuie ca soţul să-i facă obser­vaţie soţiei în prezenţa altora, pentru că de multe ori, din egoism, soţii îşi mustră soţiile mai ales în prezenţa propriilor rude.

Sau, dacă soţia dă telefon soţului la serviciu, acesta să nu-i răspundă răstit: „Lasă-mă, n-am timp acum!”, vorbindu-i cu asprime. Ci să-i spună: „Iu­bito, am treabă acum, însă te voi suna eu puţin mai târziu”. Soţia trebuie să ştie întotdeauna că soţul o iubeşte şi se gândeşte la ea în orice clipă, trebuie să simtă că în inima lui ea este pe primul loc. Când soţia va înţelege şi se va convinge că soţul o iubeşte, atunci devine de bunăvoie aşternut pi­cioarelor lui, gata de orice jertfă.

Soţia, de multe ori, are faţă de soţ un com­portament copilăros. De multe ori face mofturi şi nazuri de copil mic. Tu, ca soţ, trebuie să te co­bori „la mintea ei”, să nu-i dispreţuieşti cererile, să încerci să i le satisfaci şi astfel să aduci echili­brul în familie, deoarece în familie toată atenţia trebuie îndreptată către mădularul cel slab care este femeia.

(Mărturie athonită în România. Pelerinajul Arhimandritului Efrem, octombrie 2002. Omilii, sinaxe, conferințe, Editura Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi, Muntele Athos 2004, pp. 172-173)

Ultimele din categorie