Spune-i tinerei tale soţii, cu glasul cel mai gingaş din lume: „Te-am luat, scumpă copilă, ca tovarăşă a vieţii mele, te-am chemat să împarţi cu mine sarcinile cele mai cinstitoare şi mai trebuitoare, naşterea de copii, îndrumarea unei case. Ce-ţi voi cere, aşadar?”.

Înainte de a-i spune, vorbeşte-i de dragostea ta, căci nimic nu sensibilizează mai mult pe cei care ascultă, în a primi ceea ce li se spune, decât să ştie că totul este insuflat de o dragoste arzătoare. Cum îi vei arăta asemenea dragoste? Îi vei zice:

„Aş fi putut lua alte femei, bogate şi de rang înalt, dar nu le-am ales; de tine m-am îndrăgostit, de felul tău de-a fi, de onestitatea ta, de blândețea ta, de cumpătarea ta…Şi de ce? Nu fără cumpănire şi fără temei, ci fiindcă ştiu că bogăţia nu-i un bine în sine. Am lăsat-o, aşadar, şi am venit spre tine, al cărei suflet plin de virtute nu-l dau pe tot aurul lumii. O tânără înţeleaptă şi cu inimă aleasă, îndeletnicindu-se cu pietatea, face cât toate comorile pământului. De aceea te-am ales, te iubesc şi ţin la tine mai mult ca la viaţa mea. Vieţuirea de aici, de pe pământ, nimic nu este; cuprinsul rugăciunilor, cererilor şi al tuturor eforturilor mele este ca să merităm să petrecem în aşa fel încât în viaţa viitoare să putem fi împreună, fără să mai avem a ne mai teme de ceva. Vremea de acum e scurtă – şi moartea-i va pune sfârşit – de vom merita s-o străbatem fiind plăcuţi lui Dumnezeu, vom fi în veşnicie cu Hristos, şi noi unul cu altul, într-o desăvârşită fericire. Aşez dragostea ta mai presus de toate şi nimic nu mi-ar fi mai împovărător şi mai asupritor decât a fi în vreo împotrivire cu tine, vreodată. De-ar fi să pierd totul, să ajung cel mai sărac dintre oameni, să am de înfruntat cele mai grele primejdii, să sufăr orice, totul voi putea să-l duc, atâta vreme cât dragostea mea pentru tine va fi fericită. Venirea copiilor îmi va umple cea mai mare dintre dorinţe, atâta vreme cât vei avea dragoste pentru mine. Asemenea fie şi simţirile tale…”.

Dacă face binele, lăudaţi-o, admiraţi-o; dacă săvârşeşte vreo nepotrivire, aşa cum se poate întâmpla oricărei femei tinere, folosiţi sfaturile şi îndemnurile acoperite. Osândiţi cu putere bogăţia şi luxul – învăţaţi-o să-şi facă podoabă din cinste şi din sfială – şi cu orice prilej arătaţi-i tot ceea ce poate fi spre binele ei. Rugaţi-vă împreună, duceţi-vă, fiecare, cum se cuvine, la biserică; bărbatul să ceară femeii să-i împărtăşească tot ceea ce s-a grăit sau s-a citit în faţa ei şi femeia, de asemenea, bărbatului.

Nu cercetaţi pe soţia voastră oricum, ci cu bunăvoinţă, cu gingăşie. Acordaţi-i multă atenţie şi ea nu va mai aştepta curtea altor bărbaţi. Aşezaţi-o pe soție mai presus de orice, din orice punct de vedere, frumuseţe, înţelepciune – şi lăudaţi-o. Veţi ajunge astfel ca ea să nu-şi dorească atenţia străinului – ba chiar să nesocotească aceasta; învăţaţi-o să se teamă de Domnul. Toate celelalte vor curge ca dintr-un izvor şi casa voastră va fi doldora de bunătăţi…

Să ne deprindem să fim buni şi blajini cu toată lumea, dar mai ales cu soţiile noastre. Să ne ferim cu grijă de a cerceta prea de-aproape dacă reproşurile pe care ni le fac ele sunt drepte sau nu. Să nu ţinem decât la un lucru: depărtarea oricărui temei de întristare, aşezarea în casa noastră a unei păci desăvârşite, ca astfel femeia să închine bărbatului toată grija ei, iar bărbatul să se destăinuie ei, după alergăturile şi necazurile de afară, ca într-un adăpost, ca acolo să găsească, aproape de ea, mângâierile dorite.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale. Omilii la căsătorie, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2004)