Căsătoria, loc de întâlnire cu Dumnezeu

La începutul căsătoriei, fiecare dintre parteneri porneşte la drum cu visuri şi speranţe, precum şi cu ideea că, după ce vor spune „da”, multe dintre aspectele relaţionale se vor schimba, se vor îmbunătăţi. Există uneori speranţa, puternic investită afectiv, că, odată căsătoriţi, multe temeri, disensiuni şi conflicte vor dispărea, doar în virtutea faptului că cei doi sunt soţ şi soţie.

De multe ori, chiar mesajele transmise în mod bine intenţionat de către cei din jur vin să întărească visurile celor doi şi să contribuie la conturarea unei imagini idilice.

Din momentul în care cei doi îşi spun unul altuia „da”, lucrurile se schimbă în mod real, însă de multe ori nu în sensul aşteptat, anticipat de către aceştia. Deşi poate nu este perceptibil la o primă vedere, cei doi nu mai sunt singuri în relaţie, ci au binecuvântarea şi ajutorul constant al lui Dumnezeu. Şi Acesta Îşi poate face în mod concret simţită prezenţa, în momentul în care cei doi Îi fac loc în viaţa lor, Îi permit să Îşi manifeste voia şi ajutorul. Uneori, visurile, proiecţiile cu care cei doi au pornit la drum în căsătoria lor le pot umple viaţa într-un mod care să nu mai permită harului lui Dumnezeu să lucreze şi să îi transforme după voia, chipul şi asemănarea Sa.

„Dacă fiecare, din iubire, se leapădă de sine, încercarea e depăşită”

Visând la viaţa voastră împreună, puteţi spera: să îmbătrâniţi frumos împreună, să fiţi priviţi cu admiraţie de către alte cupluri, să aveţi unul sau mai mulţi copii împreună, să trăiţi împreună în casa visurilor voastre, să vă bucuraţi mereu de momente romantice, de plimbări sub clar de lună sau pe plaja mării, să nu trăiţi în relaţie perioade de monotonie, de rutină, să aveţi bunăstare financiară, să nu vă certaţi niciodată, să vizitaţi locuri exotice, să vă păstraţi pasiunea în relaţie de-a lungul timpului.   

O parte dintre aceste dorinţe se pot împlini, o parte însă nu sunt realiste, iar urmărirea lor cu predilecţie, transformarea lor în scopuri în sine, poate fi sursă de dezamăgire. Stabilirea unor astfel de idealuri drept scopuri principale în relaţie poate face foarte dificilă traversarea momentelor de criză care apar dintr-un motiv sau altul. Este greu să acceptaţi realitatea de moment, dificultăţile în comunicare, tensiunile şi să găsiţi energia de a merge înainte, când idealurile, proiecţiile voastre cu privire la realizările şi împlinirile din căsătorie sunt atât de înalte şi par atât de îndepărtate.

A-I face loc lui Dumnezeu în relaţia voastră de căsnicie nu înseamnă a renunţa la visuri şi idealuri, ci a le încredinţa Lui şi a avea încredere că, în măsura în care acestea vă sunt de folos, vă va ajuta să le împliniţi. A trăi cu Dumnezeu în căsătoria voastră înseamnă să învăţaţi, deşi poate fi greu, să spuneţi „facă-se voia Ta” şi să credeţi că cele ce vi se întâmplă sunt din voia Lui şi spre binele vostru.

În cartea „Un singur trup – Aventura mistică a cuplului“, autorul Michel Philippe Laroche spune la un moment dat, vorbind despre încercările şi ispitele în căsnicie, referindu-se la modul în care pot fi abordate diferitele probleme în cuplu: „Dacă fiecare, din iubire, se leapădă de sine, încercarea e depăşită. Fără armele răbdării divine, cuplul e în mare pericol. Şi nu e vorba aici de altă răbdare, decât de aceea a tatălui faţă de fiul risipitor, care pleacă, dar e aşteptat mereu cu braţele deschise; nu e vorba decât de răbdarea pe care Dumnezeu Însuşi le-o dăruieşte mirilor, prin Taina Cununiei. Aceeaşi răbdare, pe care Dumnezeu Însuşi o are cu fiecare dintre noi şi căreia fiecare trebuie să ne deschidem, prin rugăciune, pentru a o primi şi a o lucra unii cu alţii.”

Munca, un idol care poate fi mai pretenţios decât partenerul de viaţă

Pentru a reveni însă la idealurile cu care porniţi la drum, la aşteptările voastre cu privire la evoluţia împreună şi la realizările comune, să ne imaginăm ce ar însemna ca unul dintre acestea să devină scop în sine şi nu doar unul dintre modurile de a vă bucura. Ce ar însemna, de exemplu, dacă, preocupaţi fiind de dobândirea bunăstării materiale, succesului profesional, casei de vis, aţi pierde din vedere relaţia cu soţul/soţia? Ce ar însemna dacă toată energia voastră psihică ar fi direcţionată în totalitate spre scopurile respective? Cum ar fi să vă trăiţi viaţa lângă un soţ/o soţie, al cărui/cărei suflet este „alipit” de aceste idealuri?

Tot Laroche, în cartea amintită, spune că: „Munca devine astfel un idol – o a doua soţie sau un al doilea soţ – mai puternic, mai pretenţios, mai devorant decât adevărata soţie, decât adevăratul soţ. Aici aduce munca desfăşurată în afara privirii lui Dumnezeu, nesupusă lui Hristos, numai şi numai ca instrument de câştigare a existenţei, dacă nu e pusă în slujba adevăratei existenţe. „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni – învaţă Mântuitorul. „Mamona” e idolul banului, al puterii şi e foarte interesant de observat că aceia care i se supun devin veritabili asceţi! Dorm foarte puţin, nu se gândesc decât la munca lor, îşi fac programul în funcţie de munca lor, renunţă chiar la vacanţe… Dumnezeu binecuvântează munca, dacă e făcută în lumina privirilor Sale şi dacă, prin ea, creştinul îşi mărturiseşte credinţa printr-o purtare dreaptă.”

Căsătoria voastră reală nu este alergarea după „fata morgana”, ci trăirea fiecărei clipe în dragoste unul faţă de altul, descoperirea modului cel mai potrivit de a vă arăta unul altuia iubirea şi de a vă apropia mai mult de Dumnezeu. În fiecare clipă puteţi oferi un gând bun pentru soţie/soţ, chiar dacă uneori relaţia dintre voi nu este chiar aşa cum o visaţi. În fiecare moment vă puteţi oferi ajutorul, ascultarea sau înţelegerea faţă de partener. În fiecare clipă puteţi alege să puneţi frământările voastre în faţa lui Dumnezeu şi să Îl rugaţi să vă ajute să vă iubiţi soţul/soţia într-un mod bine plăcut Lui.

De la același autor

Ultimele din categorie