Familia – loc de odihnă și bucurie sau de amărăciune?

Căsătorie

Familia – loc de odihnă și bucurie sau de amărăciune?

În unele cupluri, în virtutea familiarităţii create, cei doi ajung să se desconsidere reciproc prin remarci şi prin gesturi curente. Uită astfel că unul dintre scopurile căsătoriei este de a-l sprijini pe celălalt în dezvoltarea personală, în devenirea duhovnicească, să „scoată la lumină ceea ce este mai bun în el” şi nu fie un permanent observator al defectelor. În articolul de astăzi, analizăm aceste gesturi și comportamente care pun în pericol relația, dar și gesturile de tandreţe şi grijă, care transformă căsnicia dintr-o potenţială celulă, într-un adăpost primitor și iubitor.

Expresia „familia este celula de bază a societăţii”, mult utilizată în discursurile din trecut, are conotaţii rigide evidente, iar rădăcinile sale au rezonanţe în anii comunismului. Pe lângă caracterul său demagogic, ea a făcut obiectul a numeroase glume şi ironii, aruncându-se astfel, mai mult sau mai puţin conştient, o lumină defavorabilă, bagatelizată asupra familiei.

Dincolo de aceste reflecţii, realitatea relaţiilor dintre soţi poate degenera astfel încât din interior să fie percepută, fie de către unul, fie de către ambii parteneri, drept o celulă. Senzaţia că dispui în totalitate de celălalt din momentul în care acesta ţi-a spus da şi a fost oficializată relaţia voastră este uneori, din păcate, prezentă în cadrul cuplurilor. Faptul că în căsătorie cei doi devin – unul, prin voia lui Dumnezeu, este însă mult diferit de faptul că unii parteneri ajung să îl trateze pe celălalt într-un mod lipsit de respect, considerând aceasta un drept dobândit.

Cum se poate pierde bucuria în cuplu

În unele cupluri, în virtutea familiarităţii create, cei doi ajung să se desconsidere reciproc prin remarci şi prin gesturi curente. Uită astfel că unul dintre scopurile căsătoriei este de a-l sprijini pe celălalt în dezvoltarea personală, în devenirea duhovnicească, să „scoată la lumină ceea ce este mai bun în el” şi nu fie un permanent observator al defectelor. Uneori, în spatele unei astfel de atitudini depreciative se află teama de a nu fi abandonat, părăsit sau pur şi simplu desconsiderat, în momentul în care celălalt se dezvoltă, devine mai bun, mai echilibrat, evoluează. Este confundată, astfel, de multe ori, dependenţa de celălalt cu iubirea faţă de acesta. În acest gen de relaţii co-dependente, frica de abandon îl înlănţuie şi îl paralizează pe unul dintre soţi, care, la rândul său, încearcă să îl înlănţuie şi să îl paralizeze pe celălalt, cultivându-i dependenţa şi inducându-i sentimentul de inferioritate. Din frica de a nu-l pierde pe celălalt sau poate doar din ignoranţă, din lipsa unor noţiuni elementare referitoare la igiena relaţională, cei doi ajung să-şi anihileze sentimentul de libertate interioară, atât de important în cadrul căsătoriei. Odată cu aceasta, se pierde treptat şi bucuria de a fi împreună cu celălalt, relaţia devenind o povară. Atât femeile, cât şi bărbaţii au identificat cele mai neplăcute remarci şi gesturi, care le creează sentimente de disconfort, le afectează încrederea în sine şi în partener.

Situaţii care predispun la închidere în „celulă”

Femeile au delimitat următoarele situaţii: când pun întrebări şi soţul le face să se simtă inferioare; când există o problemă și soţul se închide de obicei în sine, fără a discuta; stă şi se uită la TV fără să întrebe dacă soţia are nevoie de ajutor şi nu se oferă niciodată să ajute; uneori este ironic la adresa soţiei, bătând apoi în retragere şi spunând că a glumit; aduce acasă cu sine tensiunea de la serviciu; stă la calculator şi joacă jocuri sau navighează pe internet, când de fapt ar trebui să acorde atenție relației; ia în derâdere treburile casnice ale soţiei, spunând că nu sunt un „serviciu adevărat”; îmbrăţişează alte femei într-o manieră sugestivă, insinuantă; îşi neglijează sănătatea; se referă în discuţiile cu alţii despre soţia sa ca fiind grasă.

Printre situaţiile neplăcute, cu puternic efect negativ asupra relaţiei, bărbaţii se referă la următoarele: soţia cicăleşte şi îl ţine în permanenţă în stare de tensiune; îl critică în faţa familiei şi a prietenilor; se plânge cu privire la aproape orice; aşteaptă de la soţ gesturi romantice fără a avea, la rândul ei, vreo iniţiativă în acest sens; pare tot timpul nemulţumită de treburile gospodăreşti făcute de soţ; îşi acuză în permanenţă soţul că se uită la alte femei, este geloasă în mod nejustificat; îşi tratează soţul ca pe un duşman, în loc să îl privească drept prieten; îşi înşală soţul; se închide deseori în tăceri îmbufnate, ostentative; îi reproşează soţului că a rănit-o, fără să îi explice prin ce anume; critică în permanenţă serviciul, ocupaţia soţului; nu face niciodată curat în casă; este foarte directivă, tratându-şi în permanenţă soţul ca pe un copil.

Gesturi de dragoste care mângâie sufletul și dezvoltă relația

De cealaltă parte, au fost identificate gesturile, situaţiile, atitudinile prin care femeile se simt iubite şi respectate: când soţul îi cere părerea în public; când îi adresează complimente, spunându-i că este frumoasă; când îi declară că „este fericit că s-a căsătorit cu ea”; când ajută la treburile casnice chiar atunci când nu i se cere; când îşi aminteşte din proprie iniţiativă de evenimentele speciale; când se poartă blând cu copiii; îşi încurajează soţia când are o iniţiativă; uneori, când soţia este tulburată, se oferă să se roage pentru ea; o îmbrăţişează fără un motiv sau un scop anume, doar pentru a-i arăta dragostea; îi spune că apreciază modul în care îi îngrijeşte şi educă pe copii; când o întâmpină în prag cu vorbe tandre, afectuoase.

La rândul lor, soţii au enumerat atitudinile şi situaţiile care îi fac să se simtă iubiţi, să aibă încredere îi ei şi în relaţie: când soţia îi mulţumeşte pentru ajutorul dat; când îi face cafeaua; când ies împreună doar ei, fără copii; când planifică un timp doar pentru ei doi; când îi înţelege tensiunea de peste zi, de la locul de muncă, şi planifică ceva relaxant seara; când cumpără haine pentru soţ; când manifestă interes pentru intimitate; când îl ascultă şi îl lasă să se descarce, fără să îi dea sfaturi; când mulţumeşte pentru că are grijă de ea şi de copii; când îl îmbrăţişează seara, arătându-şi astfel bucuria că soţul este acasă.

La toate aceste gesturi de tandreţe şi de grijă, care transformă căsnicia dintr-o potenţială celulă, într-un adăpost primitor, se poate ajunge punându-L în fiecare zi pe Dumnezeu în centrul vieţii familiei. Îl putem întreba pe El în fiecare clipă cum anume să arătăm dragoste şi respect soţului/soţiei, într-un mod bineplăcut Lui.