Începutul maternităţii, între bucurie şi deznădejde

Despre naştere se vorbeşte în diferite registre, din diferite perspective… De la datoria femeii de a naşte prunci, la darul, minunea de a da naştere unei alte vieţi, la instinctul matern. La nivelul psihologiei simţului comun există opinii, unele dintre ele puternic înrădăcinate, că o mamă bună trebuie să se descurce în toate noile ipostaze cu care se confruntă, legate de creşterea copilului.

Mai mult decât atât, este destul de larg răspândită opinia conform căreia sentimentul de împlinire pe care ţi-l conferă naşterea copilului compensează oboseala şi celelalte schimbări şi renunţări din viaţa tinerei mame. Cu aceste schimbări se confruntă, în mod abrupt, în special, mamele care se află la prima experienţă de acest fel.

În această etapă, mamele au mare nevoie de înţelegerea celor din jur

Perioada de adaptare a tinerei la ritmul copilului ei este foarte solicitantă şi încărcată de provocări. În această etapă sunt puse la încercare nu doar rezistenţa fizică a mamei, ci şi încrederea în sine, în capacitatea sa de a-şi menţine echilibrul, de a ţine situaţia sub control.

În această perioadă, mama îşi redefineşte imaginea de sine, de la persoana care se centra pe împlinirea propriilor nevoi, la identitatea de mamă, a cărei prioritate devine înţelegerea şi împlinirea nevoilor copilului.

Realitatea psihologică reflectă faptul că, în această etapă, mamele au mare nevoie de ajutorul şi, în special, de înţelegerea celor din jur. Axate fiind pe înţelegerea şi împlinirea nevoilor copilului, tinerele mame îşi dau seama uneori cu greu care sunt nevoile lor sau sub ce formă ar vrea să primească ajutor de la ceilalţi. Acest aspect este cu greu înţeles de către cunoscuţi, rude, prieteni, care uneori sunt tentaţi să se raporteze la ele în virtutea relaţiilor existente anterior.

Informaţii care mai mult inhibă

Una dintre tendinţele celor din jur de a acorda ajutor tinerei mame este aceea de a-i da sfaturi. Această tendinţă este mai frecventă în cazul femeilor care sunt deja mame şi au trecut deja prin experienţa primului an de viaţă a copilului, validându-şi astfel modul în care au gestionat în acea perioadă situaţia. „Al meu a plâns şi mai mult, dar m-am descurcat; îl lăsam să plângă şi se liniştea el; nu l-am alintat prea mult, ca să nu se înveţe rău” sau „I-am dat copilului tot ce era mai bun, eu nu mai contam”, sunt informaţii care mai mult o inhibă pe tânăra mamă, creându-i sentimentul că nu se descurcă suficient de bine, că nu este mamă bună. Este o presiune socială greu de suportat mai ales de către o persoană aflată într-o stare de vulnerabilitate. Comparaţia cu ceilalţi nu o ajută să îşi găsească propriile repere, să îşi stabilească propriul ritm, să se adapteze la noile solicitări. Senzaţia de neadecvare, de a nu fi la înălţimea situaţiei este şi mai greu de suportat, întrucât celelalte aspecte ale vieţii, laturi ale personalităţii – relaţiile în familie, activitatea profesională, celelalte relaţii sociale, activităţile de timp liber – sunt trecute în plan secundar sau chiar suspendate. Prin acestea, maternitatea şi prima perioadă din viaţa copilului capătă semnificaţia unui examen, la care o comisie din exterior, uneori foarte severă, atribuie calificative mamei.

Ruperea rutinei cotidiene ajută la refacerea mamei

Ataşamentul puternic ce se stabileşte în această perioadă între mamă şi copil, şi care este foarte important pentru dezvoltarea şi echilibrul copilului, canalizează toate resursele şi energia afectivă a mamei. Din această perspectivă, este important ca aceasta să aibă, din când în când, câteva momente doar pentru ea. Sunt importante astfel de mici pauze, în care mama să se poată reface, astfel încât, în momentul în care revine la copil, disponibilitatea sa pentru el să fie foarte mare. Aceste oaze în programul zilei unei mame pot consta în: timp pentru a citi o carte, a discuta cu soţul sau cu o prietenă, a se plimba sau, pur şi simplu, a dormi pe săturate. Ruperea în acest mod a unei rutine cotidiene, care poate deveni epuizantă, ajută la refacerea mamei şi are un efect pozitiv şi asupra relaţiei sale cu copilul.

„Trebuie doar să fii alături sufleteşte”

Iată, în continuare, relatările Mariei, tânără mamă, care trece în prezent prin această perioadă extrem de frumoasă, dar şi de solicitantă.

„Când am ajuns acasă, de la maternitate, m-am simţit pierdută şi singură. Deşi eram cu soţul şi cu mama, simţeam că toată răspunderea creşterii copilului este a mea. Primeam sfaturi şi critici, dar nimeni nu m-a întrebat: Cum aş putea să te ajut? Ce ai avea nevoie? Ce aş putea să fac ca să te simţi mai bine?. Despre depresia postpartum nu prea se vorbeşte, deşi este ceva normal şi majoritatea mamelor, dacă nu chiar toate, trec prin momente în care simt că nu mai pot. Iar atunci ar avea nevoie de cineva care să le spună: Eşti o mamă bună, îţi iubeşti copilul şi de asta te simţi copleşită, pentru că vrei să îi oferi ce e mai bun. În loc de asta, criticile curg cu uşurinţă: Mai ai timp de depresie? Dacă ai fi ocupată nu ai mai avea timp să te gândeşti la prostii. Cred că puţine mame primesc sprijinul de care ar avea nevoie, deşi e aşa de uşor de acordat – trebuie doar să fii alături sufleteşte şi să ai încredere că persoana speriată şi îngrijorată de lângă tine are nevoie de încă puţin timp pentru a se regăsi în rolul cel mai frumos din lume, acela de mamă”.

De la același autor

Ultimele din categorie