Nu-l compara niciodată pe copilul tău cu alți copii

Comparându-i pe copiii noştri cu alţi copii, îi descurajăm în lupta lor. Le va fi mai greu astfel să izbândească în lupta lor dacă ei cred că e ceva în neregulă cu ei. Ceea ce creează o confuzie şi mai mare este că noi nu avem nici o idee cu ce se luptă de fapt prietenii lor sau alţi copii acasă sau la şcoală. Dar copiii noştri ştiu. Copiii noştri se poartă mai frumos la vecinul nostru acasă, după cum şi copiii lor se poartă mai bine în faţa noastră. Şi toţii copiii revin la ei acasă unde se mai poartă şi urât. Când îi compari pe copiii tăi cu ai altora, îţi pierzi credibilitatea şi le transmiţi lipsă de respect.

Lămurirea luptelor pe care le duc îi învaţă pe fraţi cum să se privească unul pe altul.

Pe măsură ce înţelegem că fiecare dintre copiii noştri va avea lupte, fiecare altele, pregătim cadrul în care vrem ca fraţii să se poarte unul cu altul. Unii dintre copiii mei se luptă cu răbdarea într-o măsură mai mare decât alţii. Unora le ia mai mult să înveţe stăpânirea de sine decât altora. Unii au lupte mai mari ca să-şi ţină camera în ordine sau să asculte cu atenţie. Fraţii învaţă despre calea duhovnicească văzându-i pe fraţii lor luptându-se fiecare în felul lui unic. Fiecare învaţă câte ceva.

Ca părinţi, suntem ispitiţi să îi comparăm pe fraţi între ei sau să îi comparăm pe copiii noştri cu ai altora. Este lipsit de respect faţă de fiecare dintre ei şi duce la tensiuni şi resentimente între fraţi. Copiii îşi amintesc aceste comentarii multă vreme pentru că sunt nişte critici grave şi dor. Rareori vorbesc cu adulţi despre copilăria lor fără să aud pe care dintre copii îl prefera mama sau tata.

A-i compara pe copii cu prietenii lor sau cu altcineva este distructiv. Cert este că fiecare copil se luptă cu altceva şi oricare copil se luptă cu câte ceva. Aşa e mersul lumii. Când îi comparăm, le transmitem că ceva nu este în regulă cu ei pentru că lor le este greu, iar fratele lor e mai bun sau sora lor e mai bună pentru că ei nu duc acea luptă. Este o minciună distructivă. Vrem să îi învăţăm pe copii că Dumnezeu îi iubeşte în chip desăvârşit, indiferent cu ce se luptă sau cât durează lupta lor. Nu vrem să înveţe copiii noştri că trebuie să câştigăm iubirea lui Dumnezeu fiind buni sau că pierdem dragostea lui Dumnezeu printr-un comportament nedorit.

Comparându-i pe copiii noştri cu alţi copii, îi descurajăm în lupta lor. Le va fi mai greu astfel să izbândească în lupta lor dacă ei cred că e ceva în neregulă cu ei. Ceea ce creează o confuzie şi mai mare este că noi nu avem nici o idee cu ce se luptă de fapt prietenii lor sau alţi copii acasă sau la şcoală. Dar copiii noştri ştiu. Copiii noştri se poartă mai frumos la vecinul nostru acasă, după cum şi copiii lor se poartă mai bine în faţa noastră. Şi toţii copiii revin la ei acasă unde se mai poartă şi urât. Când îi compari pe copiii tăi cu ai altora, îţi pierzi credibilitatea şi le transmiţi lipsă de respect.

Nu-l compara niciodată pe copilul tău cu alți copii

Copiii care se luptă cel mai mult adesea sunt totodată cei care învaţă cel mai mult şi devin cei mai pricepuţi să se orienteze pe calea mântuirii, pentru că prin lupte are loc învăţarea.

- Dar Kyranna cum de nu dă de bucluc niciodată? răbufni Alexandra (de şase ani) după ce fusese trimisă la ea în cameră.

Am rezistat ispitei de a o compara cu sora ei şi am pus în context lupta Alexandrei şi, prin extensie, şi luptele Kyrannei, ca fiind calea pe care toţi ne aflăm.

- E greu să o asculţi pe mama. Când eşti gata să o asculţi, vino înapoi să mâncăm toţi împreună.

O dată, cinci ani mai târziu, când Kyranna, de treisprezece ani pe atunci, a fost trimisă la ea în cameră, aproape că s-a prăbuşit pe jos de supărare. Alexandra s-a uitat la ea cu grijă şi compasiune şi i-a spus:

- Kyranna, spune pur şi simplu că-ţi pare rău şi o să fie bine.

Un sfat înţelept din partea surorii mai mici care a trecut prin aceleaşi lucruri de multe ori.

Lasă fiecare copil să se lupte în felul lui şi bucură-te de ei, chiar dacă duc lupte. Unul dintre cele mai puternice mesaje pe care le putem transmite copiilor noştri este că ne bucurăm că suntem părinţii lor – şi cel mai bun moment pentru a-i învăţa acest lucru este atunci când greşesc sau au un comportament nedorit. Le comunicăm acea dragoste şi acel respect tocmai prin răspunsul nostru care le explică lupta pe care o duc, prin menţinerea limitelor prestabilite şi prin punerea în practică a urmărilor ce decurg din fapta lor. Ajută-l pe fiecare dintre cei ai casei sa vadă că toţi suntem în aceeaşi aventură a vieţii şi fiecare dintre noi se luptă cu altceva pe parcurs, dar ne bucurăm să ducem luptele alături de ei. 

(Philip Mamalakis, Principii ortodoxe de creștere a copiilor: educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2017, pp. 121-124)

De la același autor

Ultimele din categorie