Mijloace de a utiliza autoritatea cu folos

Ce înseamnă conflictele între tine şi copilul tău? Dar lupta pentru putere? Lupta pentru putere apare, în relaţiile interpersonale, ca urmare a nevoii de control a persoanelor implicate. Lupta pentru putere exclude ideea de cooperare şi duce la conflicte. Tradus la nivelul familiei, se referă la capacitatea copilului sau a mamei de a se menţine pe poziţie atunci când nu este de acord cu cererea sau decizia luată de celălalt.

Astfel ia naştere o luptă pentru putere. Nu contează prea mult de la ce a pornit sau despre ce anume este vorba. Totul se mizează pe impulsul de a riposta şi pe nevoia de a fi mai puternic decât celălalt. Vorbim de existenţa a două tipuri de puteri: puterea autentică şi cea coercitivă.

Puterea coercitivă: forţă, nu iubire

În utilizarea puterii coercitive este, deseori, folosită forţa pentru a-l determina pe copil să facă ceea ce vor părinţii. Forţa înseamnă a manipula, dar presupune şi sentimente de vină, ameninţare, pedeapsă, sarcasm, intimidare, umilinţă, retragerea dragostei sau alte modalităţi de control. Puterea coercitivă motivează copilul să facă ceva prin forţă, şi nu prin iubire. În acest caz, copiii vor dezvolta o motivaţie extrinsecă, vor învăţa să facă ceva numai dacă primesc recompense externe sau pedepse. Nu vor învăţa să caute în interiorul lor motivaţii interne, fără a fi nevoie să existe factori externi care să îi motiveze. Copiii vor căuta mereu să atribuie greşelile şi eşecurile unor surse exterioare. Spre exemplu, "mama este vinovată pentru că nu m-a învăţat să gătesc", "mama este vinovată pentru că nu ştiu să fac exerciţiile de matematică, pentru că nu a stat lângă mine mereu" etc.

Puterea autentică, situaţie în care toţi câştigă

Puterea autentică, în schimb, nu judecă copilul ca fiind bun sau rău, ci vizează rezolvarea de probleme într-o manieră care să-i unească pe copil şi părinte şi să-i determine să meargă împreună, în aceeaşi direcţie. Iubirea şi respectul sunt necondiţionate din ambele părţi, iar scopul final este ca amândoi să câştige din lupta pentru putere. Acest tip de putere înseamnă şi a-l determina pe copil să fie propria lui sursă de motivare, a acorda atenţie propriilor sentimente şi dorinţe. De exemplu: "Ce anume îţi doreşti şi cât de mult contează asta pentru tine? Ce pot face eu, ca părinte, pentru a-ţi îndeplini dorinţa, dar şi tu, copil, pentru a da ceva la schimb?".

Părinţii, din păcate, aleg, de cele mai multe ori, primul tip de putere, deoarece este foarte eficientă atunci când vorbim de o durată scurtă. Pe moment, lucrurile se domolesc; tu, ca părinte, câştigi, iar copilul pleacă capul. Însă, în timp, vor apărea probleme.

 

Paşii pentru a-ţi forma o putere autentică

1. Încearcă să-ţi clarifici foarte bine ideea conform căreia copilul tău nu este rău, ci doar comportamentul lui este greşit.

2. Gândeşte-te că nu-ţi doreşti doar ca tu să fi cel ce se impune întotdeauna, iar copilul tău tace. Îţi doreşti cooperare şi apropiere.

3. Experimentează alternative şi încurajează-te să ai puterea de a face asta.

4. Alege o metodă, din cele câteva propuse mai jos, despre cum să nu-ţi condiţionezi iubirea şi respectul faţă de copil:

Fii prietenos şi foloseşte explicaţii pe un ton prietenos

Atunci când formulezi o comandă, încearcă să o faci cât se poate de simplu. O cerere de genul: "Te rog să-ţi faci ordine în cameră şi apoi să vii la mine să-ţi dau ceva de făcut şi prin curte, pentru că atunci când ieşi afară numai dezordine ştii să faci" nu este potrivită din mai multe puncte de vedere. În primul rând, gândeşte-te că al tău copil nu înţelege prin a face ordine acelaşi lucru ca tine. Atunci, încearcă să fii mai specific. Nu formula mai multe cerinţe în una singură. Gândeşte-te că e mult prea derutant pentru copil. Din foarte multe lucruri, nu ştie cum să prioritizeze şi ce să facă prima dată. Când ai terminat de spus comanda, copilul cu siguranţă a uitat deja o mulţime de lucruri din prima parte. Iată un model de comandă: "Acum, te apuci şi îţi strângi toate hainele aruncate pe jos. Le aşezi frumos în dulap". Când această sarcină a fost îndeplinită, îi poţi da curs următoarei: "Strânge şi cărţile de pe birou". Şi tot aşa.

"Nu" înseamnă nu

Copiii par a fi, din naştere, programaţi să încerce mereu să depăşească bariera lui NU. Stabileşte clar ce are de făcut copilul şi rămâi ferm pe poziţie. O singură dată în care copilul a văzut că a reuşit să-l bată pe NU, convingându-te să fii mai înţelegător, să renunţi la câte o cerinţă/sarcină, îl va determina să procedeze la fel şi data viitoare.

Oferă posibilitatea alegerii

Oferă-i copilului posibilitaţi, dar pe care cel puţin una este obligatoriu să o îndeplinească: "Îţi faci temele acum sau faci curăţenie în cameră".

Permite-i copilului să-ţi cunoască sentimentele pentru el. Cu cât se simte mai valoros, cu atât va încerca să se comporte mai frumos şi să nu greşească. Poţi să-i ceri părerea atunci când vrei să cumperi haine sau ceva pentru casă. Poţi, de asemenea, să-i ceri să te înveţe un joc care-i place lui cel mai mult şi pe care să-l jucaţi împreună.

Citește alte articole despre: părinte, putere, luptă, copil, conflict, familie, mama, amenințare, pedeapsă, vină

De la același autor

Ultimele din categorie