A trăi o viaţă care inspiră

Ca părinţi, ne dorim întotdeauna ce e mai bine pentru copiii noştri şi mai ales vrem să le comunicăm valorile creştine. Dar probabil că v-aţi izbit de multe ori, şi în materie de credinţă, de faptul că una îi învăţaţi şi alta ajunge la ei. Şi acest lucru pentru că treaba noastră, ca părinţi, se extinde la mai mult decât „a-i învăţa“. Cu siguranţă aţi mai auzit despre ideea că le comunicăm copiilor prin felul cum trăim, mai mult decât prin ceea ce le spunem, pe toate nivelurile. În planul credinţei, este vorba despre a ne transpune credinţa în fapte şi a le arăta şi lor cum se face acest lucru.

În articolul de astăzi voi încerca să expun câteva metode prin care putem trăi o viaţă creştină într-un fel în care să conteze şi să inspire şi pe copiii noştri şi voi porni de la aspectul cel mai important: acela al rugăciunii pentru copiii noştri. Rugăciunea permanentă pentru ei şi binecuvântarea copiilor sunt cele care ne dau îndrăzneala să-i trimitem la şcoală fără să ne pierdem nădejdea că Dumnezeu nu-i va părăsi şi-i va păzi de ispitele pe care n-ar putea să le ducă. Avem nevoie să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute în a ne depăşi frica ce ne-ar împinge la a ne ţine copiii cât mai departe de lumea păcătoasă şi să ne dea încrederea că va lucra în lume, chiar prin însăşi prezenţa lor. Aşa cum spuneam şi într-un articol din trecut, avem nevoie să ne punem nădejdea în Domnul cu privire la ce e mai bine pentru ei, decât să ne bazăm pe fricile noastre cu privire la ceea ce i-ar putea strica pe copii.

În ajutorul rugăciunii, vom putea aduce lectura din cărţile duhovniceşti mai vechi sau mai noi, care ne vor întări în credinţă. Părintele Porfirie, părintele Paisie Aghioritul sunt doar doi dintre cei care au referinţe exacte cu privire la creşterea copiilor şi la felul în care-i putem călăuzi pe cale, precum şi la responsabilităţile noastre ca părinţi creştin-ortodocşi. Aceste lecturi, alături de cele din Vechiul şi Noul Testament, ca şi cele de la Sfinţii Părinţi ai secolelor trecute ne vor ajuta să schimbăm gândurile temătoare cu unele încrezătoare, care vor reflecta realitatea grijii lui Dumnezeu faţă de copiii noştri.

Relaţia cu Dumnezeu să ne guverneze toate aspectele vieţii

Pe lângă rugăciune şi lectură, suntem responsabili de felul în care ne trăim vieţile şi de felul în care-i orientăm, uneori fără să ne dăm seama. Să nu creadă cineva că o atitudine de viaţă mai frivolă „merge“, ori „nu se pune“ la temelia creşterii copiilor. Gândiţi-vă, mai ales mamele, la felul în care vă „aranjaţi“ copilaşii. La faptul că deseori le atragem atenţia mai mult asupra frumuseţii. Dacă la vârste mici, când ei încep să se recunoască în oglindă, vor învăţa că au nevoie de tot felul de clămiţe şi floricele colorate, de hăinuţe care mai de care mai deosebite, să nu vă mire că vor avea o atitudine mai frivolă şi când vor creşte şi că centrarea lor va cădea pe aspectul fizic. Ca să nu mai spun că „elementarul“ privit la TV, cu reclamele cele mai inofensive, ne pregătesc atât pe noi, adulţii, cât şi pe ei, copiii, să ne concentrăm exclusiv pe felul în care arătăm, punând semnul egalităţii între „succesul“ în viaţă - asta însemnând carieră, familie - şi aspectul fizic. Ceea ce vreau să sugerez nu e să renunţăm la îngrijirea de aparenţa exterioară, ci să fim atenţi ca nu cumva aceasta să devină ceva foarte important, deoarece ne va fi mai greu să le orientăm privirea către clădirea interioară. La fel se va întâmpla şi cu celelalte aspecte materiale. Dacă ne vor vedea pe noi, ca  părinţi, că scopul vieţii noastre e să acumulăm cât mai mulţi bani, pentru a ne bucura de „plăcerile“ vieţii, cu siguranţă că şi ei vor fi mai orientaţi spre asta.

Dar dacă vor vedea că relaţia cu Dumnezeu e cea care vă guvernează toate aspectele vieţii, la fel, şi ei vor fi mai înclinaţi spre aceeaşi atitudine. Şi să nu vă faceţi griji pentru perioada în care ei s-ar putea „retrage“ din viaţa duhovnicească pe care au învăţat-o în familie. Pentru rugăciunile voastre şi ale părinţilor duhovnici, ei se vor întoarce din peregrinări în ţări îndepărtate, precum fiul risipitor. La vreme de greu, la momentul în care vor fi descoperit că ceea ce căutau ei plecând acolo nu-i hrăneşte, îşi vor aminti de credinţa pe care au cunoscut-o în familie şi vor avea unde se întoarce.

Viaţa nu e completă dacă e trăită doar pentru sine

Un alt aspect care e nevoie să fie deprins încă din copilărie este acela de a învăţa că viaţa lor nu e completă, dacă o trăiesc doar pentru ei înşişi. Învăţarea comuniunii se face în familie, dar nu doar ca relaţie între membrii ei, ci şi ca ieşire în exterior, faţă de ceilalţi oameni. A-l ajuta pe cel aflat în nevoie nu este ceva ce se învaţă atunci când ai ajuns la salariul propriu, ci încă de la cele mai fragede vârste, prin chemarea la slujire împreună a aproapelui. Îi putem pune pe ei să dăruiască un bănuţ unui cerşetor ori să caute prin jucării unele pe care le-ar putea da unor copii care nu au, pe care să le dăruiască ei înşişi, ori să ducă nişte fructe unei vecine bătrâne, şi toate acestea să-i învăţăm să le facă în numele Domnului, cum îndeamnă Apostolul în Epistola către Coloseni: „Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl.“ Par gesturi mărunte, dar aceste gesturi mărunte se adună în mod de viaţă binecuvântată, atunci când vor creşte. Făcând astfel, noi îi învăţăm să vadă peste tot lucrarea harului lui Dumnezeu, nu doar în momentele în care participăm la slujjele Bisericii. Vorbind apoi cu ei despre cum lucrează Dumnezeu în şcoală, în relaţia lor cu prietenii şi în toate celelalte părţi ale vieţii lor, noi le deschidem copiilor perspectiva veşniciei din toate situaţiile cu care se întâlnesc. Ei vor şti, acum şi mai târziu, cât de importantă este rugăciunea pentru ceilalţi, chiar şi pentru cei pe care nu-i cunoaştem, dar despre care auzim câte ceva. Încet-încet, se vor vedea pe sine ca mădulare ale Bisericii, având importanţa lor specifică, unică, nu doar centru al universului, căruia i se cuvin toate, dar care pluteşte în derivă, în afara oricărei comuniuni.

Iată doar câteva aspecte, de principiu, de la care ne putem începe „cariera“ de părinte al unui copil credincios, viu în relaţia cu Dumnezeu, aspecte care sunt premise pentru o dezvoltare sănătoasă. Domnul să ne ajute să le punem în practică, să ne bucurăm astfel de prezenţa Lui în ei.

De la același autor

Ultimele din categorie