Această luare-aminte cu care vă sfătuim, trebuie să aibă două scopuri: mai întâi să vedem pe Domnul înăuntrul, cu ochii noştri sufleteşti, să stăm înaintea Lui închinându-ne, rugându-ne şi lăudându-l cu mulţumire şi aducându-i jertfă evlavia noastră, la jertfelnicul inimii noastre. Al doilea, să luăm seama în toate faptele, cuvintele şi gândirile noastre, şi să nu ne abatem nicidecum de la fapta bună, ci să vedem cu un ochi pe Domnul, cerându-i Lui darul şi ajutorul, iar cu celălalt buna rânduială şi petrecerea noastră; şi astfel să întrebuinţăm lumina pe care El ne-a dat-o, pe de o parte spre întrebuinţarea şi cugetarea lucrurilor dumnezeieşti, luând aminte la Făcătorul de bine Dumnezeu, iar pe de altă parte, la toate câte suntem datori a face. Şi dacă nu vom putea să avem această luare-aminte totdeauna, să ne silim să avem măcar cea mai multă parte a vieţii noastre, că nu ne împiedică la aceasta lucrările trupului. Ci în aceasta poate inima să stea liberă, ca să se depărteze adesea de grijile lumii şi să se ascundă în rănile Domnului.

Dar fiindcă la fapta cea bună sunt două greutăţi, una, de a cunoaşte binele de rău, şi alta ca să biruieşti pe una şi să săvârşeşti pe cealaltă. La una îţi trebuie neadormită luare-aminte, şi la a doua, putere şi multă osârdie; şi de va lipsi una din aceste două, rămâne lucrul nostru nesăvârşit.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 312)