Atenţie! Nu vă faceţi nume bun, pentru că acesta va deveni apoi cel mai mare vrăjmaş al liniştii voastre. Monahul are nevoie de şi mai multă atenţie ca să nu îşi facă nume bun pentru faptul că duce o viaţă duhovnicească îmbunătăţită, deoarece îşi va pierde ostenelile prin laudele omeneşti. În timp ce acela care a dus o viaţă neglijentă, dar se pocăieşte, îşi plăteşte şi ceva păcate, deoarece a decăzut în ochii oamenilor.

Fapta bună făcută de cineva se pierde atunci când acela o face cunoscută şi se mândreşte pentru ea; se osteneşte în zadar şi se osândeşte.

Monahul care cugetă lumeşte, se vede că a greşit drumul. Deşi a pornit către Hristos, sufletul lui merge în lume.

Monahii ce se ocupă mereu cu  zidiri de prisos şi lucrări lumeşti, se vede că sunt pământeşti, cărămidă — lut, şi deloc minte dumnezeiască.

Clădirile simple şi obiectele smerite transpun gânditor pe monahi în peşterile şi în sihăstriile simple ale Sfinţilor Părinţilor noştri, şi astfel se folosesc duhovniceşte. Pe când cele lumeşti aduc aminte de lume şi fac pe monahi lumeşti cu sufletul.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Părinţi Aghioriţi. Flori din Grădina Maicii Domnului, Editura Evanghelismos, 2004, pp. 166-167)