Cei care au fapte bune, şi credinţă la Dumnezeu nu au, se aseamănă ca trupurile cele moarte, care sunt îmbrăcate cu haine bune şi înfăşurate cu giulgiuri, dar n-au simţirea bunătăţilor. Pentru că ce folos este omului, cu faptele cele bune să fie îmbrăcat şi să aibă suflet mort şi nesimţitor, fără de credinţă. Faptele oare, nu se fac întru nădejde de răsplătire? Dar de vreme ce pe poruncitorul ostenelii nu-l ştii, pentru cine te osteneşti şi te trudeşti? Căci şi oamenii întâi grijesc pentru viaţa lor şi mai pe urmă socotesc de hrana lor.

Întru acest chip dar, să cade să avem întâi nădejdea vieţii lui Hristos, şi apoi să ne hrănim întru bunele fapte, pentru ca cela ce nu se hrăneşte, nu poate să trăiască, aşişderea şi cela ce nu e viu, nu se poate hrăni. Aşa că, cela ce lucrează fără de credinţa şi dreptate, nu poate să trăiască, căci tălharul crezând s-a îndreptat; iar şi fără de faptele credinţei, nu ne putem învrednici împărăţiei lui Dumnezeu.

(Pr. Prof. Isaia Nicolescu, Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur pentru suflet și pentru nădejde, Editura Arhiepiscopiei Bucureștilor, secția culturală, biblioteca „Apostolul”, 1938, p. 3)