Deosebirea caracterelor fals-numitei libertăţi este pe atât de necesară, pe cât este de importantă diferenţa dintre ele, fiindcă diferenţa caracterului atrage după sine şi diferenţa stărilor morale, şi diferenţa moravurilor şi a modurilor şi a vieţuirii şi a faptelor şi energiilor şi, în general, toate sunt formate potrivit cu caracterul fiecăreia, chiar şi vederile, concepţiile, dorinţele, voinţele şi simţirile. Iar faptele omului cu adevărat libere, conforme cu caracterele adevăratei libertăţi, sunt libere şi independente şi bune, iar cele conforme cu caracterul falsei libertăţi sunt fapte nelibere, robite şi rele. Dar, fiindcă faptele bune sunt în acord cu legea dumnezeiască, cu voinţa lui Dumnezeu, şi cele rele luptă împotriva Lui, urmează că cei cu adevărat liberi, cei care lucrează binele, se apropie de Dumnezeu, Care este cel mai înalt bine, cel mai dorit, prin fericire şi mulţumire, iar cei fals liberi, cei care lucrează cele rele, sunt lipsiţi de Dumnezeu, de cel mai înalt bine, de Cel cu adevărat râvnit, de fericire şi de mulţumire şi sfârşesc nenorociţi şi vrednici de milă şi asemenea răilor demoni. Dar fiindcă lumina, şi viaţa, şi adevărul sunt Dumnezeu, urmează că aceia care se află departe de Dumnezeu sunt în întuneric, în moarte şi în minciună, adică în puterea diavolului, tată al întunericului, al morţii şi al minciunii. De aici rezultă că aceia cu adevărat liberi se află în împărăţia lui Dumnezeu, iar cei fals liberi, în împărăţia diavolului. Iar faptele cele libere duc la îndumnezeire, cele nelibere la abrutizare.

(Sfântul Nectarie de Eghina, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009, pp. 28-29)