Faptele sunt cea mai bună pledoarie a omului
Dacă vei avea fapte care să poată pleda pentru tine, vei fi auzit totdeauna.
Când Te-am chemat m-ai auzit, Dumnezeul dreptăţii mele
Mai înainte de toate, cel ce se roagă trebuie să aibă îndrăznire şi totdeauna i se vor împlini cererile. Pentru aceasta profetul nici nu spune că m-a auzit pe mine Dumnezeul meu, ci Dumnezeul dreptăţii mele, arătând prin aceasta îndrăznirea lui înaintea lui Dumnezeu, îndrăznire cu care se apropie de El mereu. Dar nimeni să nu creadă că se mândrea când spunea acestea. Căci nu spunea acestea fiindcă voia să se înalţe pe sine, ci fiindcă voia să ne dea învăţătură şi îndemn pentru folosul de obşte. Ca să nu spună cineva că acela a fost auzit fiindcă era David, iar eu nu voi fi ascultat, fiindcă sunt mic şi neînsemnat. Arată doar că nu fără motiv l-a ascultat pe David şi nu întâmplător şi fără pricină te trece pe tine cu vederea, ci întotdeauna caută numai la fapte. Dacă vei avea fapte care să poată pleda pentru tine, vei fi auzit totdeauna. La fel, dacă nu le ai, şi David dacă ai fi, nu vei putea să Îl îndupleci pe Dumnezeu.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Psalmi, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 26)
Când dorești să faci o faptă bună, pregătește-te să înfrunți ispitele!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro