„Greşesc împotriva părinţilor, renunţând la ei, şi prin aceasta le provoc supărare deşi ei nu mă împiedică să mă rog lui Dumnezeu; şi Mântuitorul ne porunceşte să renunţăm la ei numai atunci când ne împiedică să ne rugăm. Şi, plecând din lume, eu tot voi trăi printre oameni şi încă într-un cerc mai mare decât acasă; numai că acolo sunt străini, iar aici sunt ai mei”.

Dacă vă veţi căsători şi va trebui să locuiţi în Kazan, în Perm sau în Irkutstk, va fi, oare, păcat că îi veţi părăsi pe părinţi? Şi acest lucru îl faceţi pentru un om - pentru soţ. Iar aici faptul că îi părăsiţi pe părinţi pentru Domnul, unindu-vă cu El duhovniceşte, este păcat?! Cum să fie aşa?! Părinţii dumneavoastră nu sunt nevoiaşi... Dacă ajutorarea lor ar depinde întru totul de dumneavoastră, atunci aţi putea vorbi aşa, iar în această rânduială nu ar fi nici un păcat.

În acelaşi timp, pentru ce îi părăsiţi? Pentru mântuirea sufletului şi ascultând de chemarea Domnului, care vă îndeamnă să mergeţi la mănăstire. Iar părinţii pentru ce vă reţin? Pentru că le place să vă vadă aproape de ei. Ei nici nu se gândesc la mântuirea dumneavoastră, ci au numai grija sau dorinţa de a nu pierde desfătarea cu prezenţa dumneavoastră. Un sentiment egoist! Dacă îi veţi asculta, la baza ascultării ce va fi? Sentimentul instinctiv al înrudirii. Iar acest sentiment ce valoare şi ce rang are? Este un sentiment destinat numai pentru bunurile pământeşti şi care dincolo de ele nu are loc. Cei ce caută lucruri mai bune, duhovniceşti, nu trebuie să asculte de el, ci trebuie să-l supună vederilor lor duhovniceşti, punându-se de acord cu rânduielile care îi aşteaptă în cealaltă viaţă. Ce va fi acolo? Acolo nu vor fi căsătorii. Prin urmare, nici legăturile de rudenie de aici nu vor exista acolo. Căci ele toate se bazează pe cununie. Vor fi şi acolo taţi, mame, surori şi fraţi, însă toţi vor fi duhovniceşti. Această înrudire duhovnicească există deja şi aici pentru cei ce s-au lepădat de sine şi au preferat modul duhovnicesc de Viaţă înaintea celui sufletesc. Dacă vă alegeţi modul duhovnicesc de viaţă, trebuie să lăsaţi la o parte sentimentele de înrudire. Mântuitorul, când I s-a spus că Maica şi fraţii Lui Îl aşteaptă afară... ce a făcut? S-a repezit către ei?! Dimpotrivă, şezând liniştit, a spus că pentru El rude sunt numai cei care împlinesc voia lui Dumnezeu. Nu este clar că, după legea Mântuitorului, pentru cei ce Îl urmează pe El nu trebuie să existe înrudire trupească, ci trebuie să existe cealaltă înrudire -duhovnicească? Şi bine este să vă puneţi de acord cu această lege.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, Editura Egumenița, Galați, pp. 70-71)