Care este cel mai plăcut post înaintea lui Dumnezeu?
Așa ne învață și Sfinții Părinți. „Postul cel adevărat, zice Sfântul Teodor Studitul, și bineprimit lui Dumnezeu este înfrânarea de răutăți”.
Nu orice post este post religios și plăcut lui Dumnezeu. Numai acela este post plăcut și bineprimit care se face întru numele Domnului și după legea lui Dumnezeu, așa cum a primit-o Adam, cum au învățat-o prorocii și cum au practicat-o toți sfinții (Facerea 2, 16-17; 3, 26; Leviticul 19, 29-31; Isaia 48, 1-6; Ioil 2, 12-15; Ieșirea 14, 18; Matei 4, 2 etc.).
Sfântul Ioan Botezătorul a postit toată viața; Mântuitorul a arătat luminat ca să postim și cum trebuie să postim (Matei 6, 16-18; Luca 21, 24); Apostolii au postit și s-au rugat (Fapte 13, 3; 14, 23; I Corinteni 7, 5; 2 Corinteni 11, 27).
Așadar, cel mai mare și mai plăcut post este acela care se face după învățătura Sfintei Scripturi, adică să fie însoțit de smerenie, de milostenie, de curățenie, de pocăință, și unit cu postul cel duhovnicesc, înfrânarea simțurilor și a gândurilor. Așa ne învață și Sfinții Părinți. „Postul cel adevărat, zice Sfântul Teodor Studitul, și bineprimit lui Dumnezeu este înfrânarea de răutăți”.
(Arhimandritul Cleopa Ilie, Arhimandritul Ioanichie Bălan, Lumina și faptele credinței, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, p. 55)