Domnul așteaptă neîncetat de la noi să ne unim întregi în dragoste cu Dânsul, însă noi ne depărtăm de El. Și vedem că fără dragoste nu există viață – adică, fără Dumnezeu nu există viață, căci Dumnezeu este dragoste. Însă nu este o dragoste după logica acestei lumi, o dragoste după cum o înțelege lumea aceasta. Dragostea lumii acesteia este suferință, înrobire, căci în dragostea noastră se amestecă duhurile din văzduhuri. Aici există puțină dragoste, iar în cea mai mare parte este înrobire.

Duhurile din văzduhuri caută să ne înrobească prin lucruri, prin persoane, încât inima noastră și întreaga noastră ființă să nu se lege de Izvorul vieții, de Dumnezeu, de dragostea cea adevărată. Căci duhurile știu: dacă inima noastră se unește cu Dânsul, nu se vor mai putea apropia de noi.

Cel ce se află în plinătatea harului lui Dumnezeu, unit cu dragostea Domnului, acela este înconjurat de această dragoste dumnezeiască, de acel har dumnezeiesc, și duhurile din văzduhuri nu se pot apropia de el. Nu se pot atinge de noi, deoarece suntem îngrădiți cu puterea dumnezeiască, cu harul lui Dumnezeu.

(Starețul Tadei de la mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania, București, 2010, p. 171)