Cunoștința acestei Împărății, pe care ne-a descoperit-o Hristos Mântuitorul, e neasemuit mai mare decât toate celelalte cunoașteri. Numai și numai în lumina acestei cunoștințe a lui Hristos capătă un oarecare preț și un oarecare rost orice altă cunoștință a noastră, după cum scrie tot marele apostol: „iar mai vârtos le și socotesc pe toate pagubă a fi pentru covârșirea cunoștinței lui Hristos Iisus, Domnului meu, pentru Care de toate m-am păgubit și le socotesc gunoaie a fi, ca pe Hristos să-L dobândesc” (Filipeni 3, 8).

Așadar, fără Hristos totul e întuneric și nebunie. Și care dintre muritori vrea adevărata înțelepciune, adică înțelepciunea cerească ce luminează viața noastră de pe Pământ și toată făptura de sub Cer, acela socoate nebunie orice cunoștință trupească de la sine însuși și de la oameni, fiindcă ea duce numai la mormânt, nu mai departe. Căci cu adevărat este nebunie orice înțelepciune ce își dă singură acest nume, care stă în afara lui Dumnezeu, Celui Viu și Unul, și în afara lui Hristos Cel Înviat și a Împărăției Lui a veșnicei lumini și bucurii.

Ca atare, este de folos ca fiecare să se socoată neștiutor înaintea nemăsuratei înțelepciuni a lui Hristos, fiindcă astfel se va face înțelept prin Hristos.

(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul I, Editura Sophia, București, 2002, pp. 134-135)