Fără împăcarea cu Dumnezeu nu ne putem găsi liniștea cu adevărat
Dumnezeu a voit ‒ și voiește ‒ să împace totul cu Sine prin Iisus Hristos, făcând pace cu noi prin Sângele Crucii Sale (Coloseni 1, 20). Aceasta este adevărata pace. Aici este izvorul păcii celei adevărate: împăcarea noastră cu Tatăl Ceresc, prin Jertfa cea Sfântă a Fiului Său.
Iisus Mântuitorul ne dă o pace și o bucurie deplină, pentru că El dă ceea ce trebuie sufletului, iar ceea ce trebuie sufletului este, înainte de toate, scăparea si uşurarea lui de sub greutatea păcatului. Domnul Iisus ne dă o pace deplină, pentru că El ne-a împăcat cu Tatăl Ceresc. Dumnezeu a voit ‒ şi voieşte – să împace totul cu Sine prin Iisus Hristos, făcând pace cu noi prin Sângele Crucii Sale (Coloseni 1, 20). Aceasta este adevărata pace. Aici este izvorul păcii celei adevărate: împăcarea noastră cu Tatăl Ceresc, prin Jertfa cea Sfântă a Fiului Său.
Despre această pace zicea Apostolul Pavel: „Vă rugăm fierbinte ‒ ca și când Dumnezeu v-ar îndemna prin noi ‒ în numele lui Iisus Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu” (II Corinteni 5, 20). În numele Domnului Dumnezeu, te îndemn și eu, dragă cititorule, împacă-te cu Dumnezeu prin Jertfa cea Sfântă a Fiului Său, căci fără această împăcare tu nu vei putea avea niciodată o pace adevărată.
(Preotul Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 27)
Omul robit de păcate – o vedenie a Sfântului Nifon
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro