Sf. Părinţi consideră că fecioria, ca stare, este superioară căsătoriei. Pr. Stăniloae afirmă că dacă cineva consideră că ar putea să trăiască necăsătorit să o facă negreşit, indiferent dacă la mânăstire sau nu. Dumneavoastră aveţi altă părere?

Eu nu am altă părere, ci spun numai că sub aspect al dăruirii până la mucenicie, căsătoria este superioară călugăriei. În rest, suntem de acord cu ce zice nu numai Pr. Stăniloae, ci şi Sf. Pavel: „Cel ce poate să stea necăsătorit ca şi mine, să rămână, iar cel ce nu poate, decât să ardă, să se căsătorească”. Sub acest aspect este clar. Priviţi icoana Înfricoşătoarei Judecăţi sau icoana în care se arată stările de o parte şi de alta şi veţi vedea: ceata cuvioşilor, ceata mucenicilor, ceata apostolilor şi aşa mai departe, deci veţi vedea că ceata mucenicilor este superioară cetei călugărilor.

Care este însă problema? Problema este că, în timp ce călugării se silesc să împlinească voturile monahale (jurământul lor) - fecioria, ascultarea necondiţionată, sărăcia - mergând pe o linie pe care s-au angajat, noi, cei căsătoriţi, nu reuşim acest lucru. Să împlinim nu voturile lor, chemările lor, ci jurământul nostru, care pe Sf. Cruce şi pe Sf. Evanghelie l-am făcut la Cununie înaintea lui Dumnezeu, garanţi având pe naşii noştri. (...)

Monahii poate că sunt mucenici de bună-voie prin tăierea voii. Se pot numi şi aşa, dar întrucât nu au o ceată identică cu cea a mucenicilor, atunci îi categorisim (tot din îndemnul Sf. Părinţi, că lor li s-a descoperit asta) în ceata cuvioşilor.

 

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 28)