Unii, în mod greşit, confundă curăţia cu fecioria. Şi, pentru faptul că fecioria nu este obligatorie, ei socotesc şi curăţia ca pe un lucru neobligatoriu pentru toţi oamenii. „Monahii şi mo­nahiile au făcut legământul fecioriei – spun ei – şi trebuie, prin urmare, să se afierosească unei vieţi de curăţie, însă noi, oamenii trăitori în lume şi cu fa­milie, suntem slobozi de îndatorirea de a ne nevoi întru această virtute”.

Oare aşa stau lucrurile? Nu, deoare­ce curăţia nu înseamnă feciorie, ci cu­răţenie sufletească. Iar ea este obliga­torie şi pentru oamenii căsătoriţi, şi pentru cei necăsătoriţi. Nunta este din­tru început curată şi binecuvântată de Dumnezeu. Însă aceasta se ridică la înălţimea virtuții doar atunci când este însoţită de curăţie, adică de cin­ste şi de încredere reciprocă. Fecioria are o şi mai mare binecuvântare de Dumnezeu. Ea nu este o îndatorire, ci o nevoinţă asumată de bunăvoie de către cei ce au chemare către ea, după cuvintele lui Hristos: Cine poate întelege, să înţeleagă! (Matei 19,12). Însă, doar atunci este plăcută lui Dumnezeu când este însoţită de virtutea curăţiei. Nunta ar putea fi întinată de păcate­le necurăţiei. Şi starea celor necăsăto­riţi ar putea să fie murdărită tot din această pricină. Ca să nu se întâmple aşa ceva, noi trebuie să ne ostenim a dobândi virtutea curăţiei.

Sfânta Biserică propovăduieşte nu numai celor feciorelnici, ci tuturor fiilor ei – şi celor căsătoriţi, şi celor necăsătoriţi – să se roage fierbinte, cu rugăciunea Sfântului Efrem, pentru dobândirea virtuţii curăţiei.

Fecioria este cu totul deosebită, vir­tute îngerească, care, o dată pierdu­tă, nu mai poate să revină. Dar cură­ţia poate fi redobândită oricând. Şi cei mai de plâns desfrânaţi pot să dobân­dească curăţia. Fecioria nu este o con­diţie prealabilă pentru mântuire, nefiind o poruncă, o îndatorire pentru toţi. Ea este obligatorie doar pentru aceia care, de bunăvoie, au făgădu­it să o păzească. Însă fără curăţie nimeni nu va putea să se mântuiască, dacă nu va urma o pocăinţă pe măsu­ra păcatului împotriva curăţiei şi resta­bilirea ei. (…)

Deci, cel ce-şi pierde fecioria poate să se mântuiască şi fără feciorie, dacă face o pocăinţă pe măsură şi duce o viaţă în curăţie. Însă cel ce încalcă po­runca curăţiei nu poate să se mântuias­că, fără redobândirea prin pocăinţă a curăţiei sale.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Curăția – tâlcuire la rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sophia, p. 9-11)