Am spus mai înainte că folosul tău este mare şi atunci când rugăciunea nu îţi este ascultată. De ce? Pentru că nu este cu neputinţă ca omul care se roagă fără încetare şi cu inima zdrobită, care îşi ridică gândul la cer şi îşi mărturiseşte cu smerenie păcatele sale, să păcătuiască dinaintea lui Dumnezeu, pentru că după o asemenea rugăciune se îndepărtează de la el orice grijă lumească şi dobândeşte aripi cu care se ridică deasupra patimilor.

Apele curgătoare nu dăruiesc plantelor atâta răcoare câtă dăruiesc lacrimile pomului rugăciunii, făcându-l să crească până la tronul lui Dumnezeu. Iar atunci cerescul Părinte ascultă rugăciunile noastre. Şi cum să nu asculte rugăciunea unui om care stă dinaintea Sa cu gândul neîmprăştiat, cu evlavie şi smerenie, care a ajuns cu mintea la cer, care a alungat orice gând omenesc, orice grijă pământească și orice pornire pătimașă, venind în tainică comuniune cu El?

Da, în felul acesta trebuie să se roage creștinul. Mai întâi să-și adune toate gândurile și apoi să se roage cu insitență lui Dumnezeu. Nu este nevoie să spună vorbe fără număr. Ajung cuvinte puține și simple. Răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile noastre nu depinde de mulțimea cuvintelor pe care le rostim, ci de curăția gândului și a inimii noastre.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, pp. 191-192)