Minunea cea mai mare şi mai cutremurătoare, pe care Dumnezeu l-a învrednicit s-o trăiască, s-a săvârşit în dimineaţa zilei de 22 noiembrie 1975. Stareţul a fost atât de mişcat de această minune, încât imediat a consemnat-o într-un caiet de-al său.

Însemnarea începe cu data de mai sus şi cuprinde exact următoarele cuvinte:

„În 22 noiembrie, într-o zi de sâmbătă dimineaţa, la Sfânta Proscomidie, după pomenire, în vremea când acopeream Sfintele Daruri, am văzut aievea, iar aceasta o mărturisesc întru sfinţenie, o părticică de sânge uscat. Atunci când am atins-o, pe degetul meu a rămas sânge.”

Chemând pe unul din fraţii Sfintei Mănăstiri, pe părintele Serafim, i-am dezvăluit aceasta. Iar el mi-a spus: „Părinte Stareţ, noi nu vedem nimic, dar Sfinţia Voastră ați văzut bine ce este?” Iar eu i-am răspuns că am credinţa că este însuşi Dumnezeu de față. Căruia mă închin. Şi am spus: «Doamne miluieşte!» de trei ori.

(Stelian Papadopulos, Fericitul Iacov Ţalikis, Stareţul Mănăstirii Cuviosului David „Bătrânul”, Editura Evanghelismos, București, 2004, p. 145)