Iisus, Fiul Tatălui, Dumnezeul, Izbăvitorul şi Împăratul nostru Unul din Treime întrupat este – în cel mai înalt grad – tot una cu lumina. Este Acel Care a biruit şi încontinuu biruie întreita forţă negativă: întunericul, moartea şi iadul, tustrele înfăţişări ale beznei, ale ne-luminii, ale informului. Nu în zadar scrie Ioan, ucenicul mult iubit: „Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor” (1, 4). Hristos, Lumina, este şi nădejdea sărmanei, greu încercatei noastre vieţi pământeşti. Prietenul noastru de nădejde, sprijinul nostru ferm pe valurile agitatei noastre vieţi, întocmai cum a fost şi al ucenicilor pe lacul Ghenizaret pe corabia ameninţată de valuri (Luca 8, 22).

A fi creştin, e bine să nu pierdem din vedere realitatea aceasta, e o fericire, o taină dulce, un minunat secret. Să ştii că Iisus e Fiul lui Dumnezeu şi al Omului, statornicul nostru Însoţitor, că Îl putem oricând chema, ne ruga, ne încredinţa Lui, a-L avea drept exemplu, a simţi că faţă de El suntem răspunzători de cele ce facem ori nu facem, că nu-L putem trăda şi batjocori prin faptele noastre urâte şi gândurile noastre rele fără a ne ruşina în adâncul sinei noastre, că nu suntem singuri şi părăsiţi la bunul plac al determinismului sau hazardului – ce fericire mai acută poate fi în clipele noastre de restrişte, descumpănire, ispite şi frustrare ori de linişte şi bucurie?

(Nicolae Steinhardt, Monahul Nicolae de la Rohia, Dăruind vei dobândi, Editura Dacia, 1997, p. 58)