Putem auzi multe lucruri ziditoare, dar întrebarea este dacă vom pune în lucrare toate acestea în viața noastră. Însă, când vedem vreun suflet smerit și blând, care nu se vatămă nici dacă-l rănești, care-i întotdeauna în pace, liniștit, bun, atunci vine asupra noastră, cum se spune, ca o căldură după un îngheț. Gândurile lui sunt întotdeauna pline de bucurie, pretutindeni în jurul lui, în toate părțile, se revarsă pacea. El întotdeauna are pace, gânduri pașnice, întotdeauna liniște, harul lui Dumnezeu. Și toți doresc să se apropie de acest suflet. De ce? Pentru că are gânduri pașnice, iar pacea are înrâurire asupra sistemului nervos al tuturor ființelor vii.

Vedeți, mulți se minunează cum se apropiau fiarele de sfinți, asemeni animalelor domesticite. Fiarele nu-i atacau pe sfinți. Iar acesta-i un lucru simplu, nu este vreo înțelepciune! Sfinții nu aveau frică, nici măcar de moarte, și mai întâi în cuget – și atunci îi iubeau toți, nu numai oamenii, ci și animalele. Vedeți, atunci când câinele atacă, el de fapt se apără. Dacă aveți înlăuntrul vostru frică de animale, el latră și vă atacă. Aceasta este pentru că frica noastră înrâurește în chip rău asupra sistemului lui nervos, și el se apără. Dar dacă avem dragoste față de animale, el nu ne va ataca. Se va apropia de noi ca unul îmblânzit. Asemenea este și cu sfinții.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, p. 108)