În fiecare Liturghie a Bisericii noastre avem o Cincizecime

Cuvinte duhovnicești

În fiecare Liturghie a Bisericii noastre avem o Cincizecime

În fiecare Liturghie a Bisericii noastre avem o Cincizecime. Cum devin pâinea și vinul Trupul și Sângele lui Hristos? Oare nu prin pogorârea Sfântului Duh? Iată Cincizecimea!

Biserica Cincizecimii este scumpa noastră Biserică Ortodoxă. De ce? Pentru că este Biserica întrupării și înomenirii lui Hristos, a morții Sale pe Cruce, a învierii Lui și a Cincizecimii. Dacă din întreaga lucrare a lui Hristos izolăm chiar și un singur element, îl exacerbăm și îl tâlcuim în mod greșit, apare erezia. Doar Biserica ce primește și trăiește întreaga lucrare a lui Hristos, înglobând și Cincizecimea, este adevărata Biserică a Cincizecimii. Fără Cruce există înviere? Fără ca omul să se răstignească cu postul, cu rugăciunea, cu pocăința, cu smerenia, cu asceza, poate oare să-L vadă pe Dumnezeu? În viața lui Hristos și a creștinului, Crucea premerge Învierii și Cincizecimii, iar cei care vor înviere și harisme duhovnicești fără să se răstignească pe ei înșiși prin pocăință, prin asceză, prin post, prin ascultare față de Biserică, pot fi oare adevărații următori ai lui Hristos Cel răstignit și înviat? De aceea, unii ca aceștia nu pot face parte din Biserica Cincizecimii.

În fiecare Liturghie a Bisericii noastre avem o Cincizecime. Cum devin pâinea și vinul Trupul și Sângele lui Hristos? Oare nu prin pogorârea Sfântului Duh? Iată Cincizecimea! Fiecare Sfântă Masă a Bisericii Ortodoxe este foișorul Cincizecimii. La fiecare Botez avem o Cincizecime. Prin harul Duhului Sfânt omul devine creștin și este încorporat în Trupul lui Hristos. Fiecare hirotonie întru diacon, preot sau arhiereu este o nouă Cincizecime. Duhul Sfânt coboară și-l face pe om slujitor al lui Dumnezeu.

(Arhimandritul GheorghiosScrieri athonite pe teme contemporane, traducere de Ieromonah Agapie, Editura Sfântul Nectarie, Arad, 2003, p.10)