Cât privește raportarea la Dumnezeu, la oameni și la noi înșine, în Mântuirea păcătoșilor se spune: „Față de Dumnezeu să avem inimă de fiu, față de aproapele să avem inimă de mamă și față de noi înșine inimă de judecător”. Aș zice eu mai bine: minte de judecător.

Fiecare om care ne vine în față este un candidat la iubirea noastră. Pentru clipa în care ne întâlnim cu el, pentru totdeauna, omul de lângă noi este omul cel mai însemnat, este aproapele nostru și fiind aproapele nostru trebuie să fim preocupați pentru binele lui.

Un părinte de la noi de la mănăstire zicea: „Dragă, pe om dacă-l iei de bun, bun îl găsești, și dacă-l iei de rău, tot pe acela, și rău îl găsești”.

În Pateric se spune că un boier i-a dat unui sărac o haină, și săracul a luat haina și a vândut-o și a băut-o. Și atunci omul era îngrijorat: „Uite, eu i-am dat-o să se îmbrace și el a vândut-o și a băut-o”, și era nemulțumit și noaptea a avut un vis în care se făcea că i se arăta Domnul Hristos îmbrăcat cu haina pe care el a dat-o săracului și L-a întrebat pe binefăcător: „Cunoști haina aceasta?”. Și el a zis: „Da, Doamne, o cunosc, a mea este!”. Și Domnul Hristos a zis: „Nu te întrista, Eu o port”.

Ei, conștiința aceasta vrea Domnul Hristos să o formeze în viața oamenilor, să avem în considerație faptul că ceea ce facem pentru omul de lângă noi, pentru omul care are trebuință de ajutorul nostru, facem de fapt pentru Mântuitorul și ne va fi de folos la Judecata de Apoi.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 12)