Fiecare zi este un dar al bunătății lui Dumnezeu, care ne este dat „ca să putem lucra întru frica lui Dumnezeu” (cf. II Corinteni 7, 1). În timpul Liturghiei îmbrățișăm trecutul și viitorul, și punem totul pe seama lui Dumnezeu, într-o deplină și atotcuprinzătoare rugăciune de mulțumire pentru toate câte a făcut Dumnezeu pentru noi ca să ne aducă înaintea Feței Sale. Mărturisind toate păcatele noastre și cerând iertare pentru ele, ne rugăm să fim primiți într-o vrednică și necontenită slujire înaintea Lui.

Noi Îi dăm toată viața noastră lui Dumnezeu, iar Dumnezeu binevoiește spre jertfa noastră și ne întoarce darurile umplându-ne cu viața Sa, cu Duhul Său cel Sfânt. Punând în aceste daruri toată nădejdea vieții noastre, spunem lui Dumnezeu: „Ale Tale dintru ale Tale, Ție aducem de toate și pentru toate”.

Și Dumnezeu ne răspunde: „Sfintele sfinților”, dându-ne în schimb „Lumina cea adevărată”, „Duhul cel ceresc”, „credința cea adevărată” și toată mântuirea cea de la Dumnezeul cel în Treime.

În Dumnezeiasca Liturghie are loc un schimb de vieți. Omul își dăruiește viața sa mărginită și trecătoare lui Dumnezeu și Dumnezeu, în schimb, îi dăruiește viața Sa nesfârșită și veșnică. În acest fel, fiecare zi este umplută de plinătatea vieții și vremea întregii noastre vieți devine „anul bine primit Domnului” (Luca 4, 19).

(Arhimandritul Zaharia, Lărgiți și voi inimile voastre!, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, pp. 138-139)