1) Unii din cei ce stau în fața împăraților de pe pământ sunt neînarmați și fără nimic; alții au bastoa­ne; alții, paveze, iar alții, săbii. Mare și neasemănată este deosebirea celor dintâi față de cei din urmă. Aceș­tia obișnuiesc să fie și rudenii și casnici ai împăratului. Așa e în acestea. Dar să vedem cum stăm noi înaintea lui Dumnezeu și împăratului la slujbele și rugăciunile de seară, de noapte și de zi. Unii rămân, începând de la slujba de seară, toată noaptea dezbrăcați de cele materiale și cu mâinile întinse la rugăciune, goi de toată grija. Alții, după cântările de psalmi, rămân în aceasta (în rugă­ciune). Alții stăruie mai mult în citiri. Unii se luptă, din neputință, bărbătește, cu somnul, prin lucrul mîinilor.

Dintre aceștia toți, cei dintâi și cei din urmă stăruie în petrecerea de toată noaptea, plăcută lui Dumnezeu. Cei de al doilea își fac privegherea după pravila călu­gărească, iar cei de al treilea călătoresc pe calea cea mai din urmă. Dar Dumnezeu primește și prețuiește darurile aduse de fiecare după gândul și puterea lui.

2) Ochiul veghetor curăță mintea, iar somnul mult împietrește sufletul. Monahul care priveghează e duș­manul curviei, iar somnorosul e soțul acesteia.

3) Privegherea e potolirea aprinderii (trupești), iz­băvire de visuri (întinate), ochi umezit, inimă înmuiată, strajă în fața gândurilor, cuptor de mistuire a mâncărurilor, îmblânzirea patimilor, pedepsirea limbii, alun­garea nălucirilor.

4) Monahul priveghetor e pescar de gânduri, putându-le descoperi și pescui pe acestea cu ușurință în liniș­tea nopții. Monahul iubitor de Dumnezeu, când sună clopotul de rugăciune, zice: «Bine»; leneșul zice: «Vai, vai!».

5) Pregătirea mesei dă pe față pe cel lacom de mân­care și lucrarea rugăciunii dă pe față pe cel iubitor de Dumnezeu. Cel dintâi văzând masa zburdă, cel de al doilea se întristează.

6) Somnul mult e pricinuitorul uitării; iar prive­gherea curățește amintirea.

7) Plugarii își adună bogăția în hambare și în cra­mă, călugării își adună bogăția în stările la rugăciunea de seară și de noapte și în lucrările minții.

8) Somnul mult e un soț nedrept. El răpește jumă­tate din viața celui leneș, dacă nu și mai mult.

9) Călugărul necercat (fără experiență) priveghează în convorbiri, iar venind ceasul rugăciunii i se îngreu­iază ochii. Călugărul moleșit e destoinic în vorbărie, dar când vine vremea citirii, nu mai poate vedea de somn. Când trâmbița din urmă va suna, morții vor în­via și când începe vorbăria se trezesc cei adormiți. Somnul e un prieten viclean; după ce ne-am săturat, de multe ori pleacă, dar când ne e foame și sete, ne răz­boiește cu tărie. Ne sfătuiește să ne apucăm cu mâinele de vreun lucru în timpul rugăciunilor. Căci altfel nu poate alunga rugăciunea celor ce veghează. El e cel dintâi care se furișează în cei începători, ca să-i războ­iască. Aceasta, pentru ca să-i facă de la început trândavi, sau să-i facă să se apropie de dracul curviei. Să nu încetăm să cântăm cu obștea, până ce nu ne-am eli­berat de el. Căci rușinându-ne de obște, nu vom ațipi.

10) Câinele e dușmanul iepurilor și dracul slavei deșarte, al somnului.

11) După trecerea zilei negustorul, iar după cântare lucrătorul, șezând își socotește câștigul.

12) Așteaptă după rugăciune în stare de veghe. Și atunci vei vedea cârduri de draci. Fiindcă au fost răz­boiți de noi, după rugăciune încearcă să ne supere cu năluciri necuvenite. Șezând, ia seama, și vei vedea pe cei obișnuiți să prade pârga sufletului.

13) E cu putință să se cugete în somn în continuare cuvintele psalmilor, dar e cu putință să ni le pună pe acestea în minte și dracii ca să ne înalțe la mândrie. Iar al treilea lucru n-aș fi voit să-l spun. Dar cineva m-a silit. Sufletul care cugetă neîncetat la cuvintele Domnului, obișnuiește să se miște în ele și în somn. Căci lucrul al doilea e o răsplată a celui dintâi, spre izgonirea duhurilor și a nălucirilor.

(Filocalia IX, Editura Institutului Biblic și de misiune ortodoxă română, București, 1980, p. 249)