Părinții au stabilit, cu darul lor de deosebire, că alta este momeala, alta însoțirea, alta încuviințarea, alta robirea, alta lupta și alta așa numita patimă a sufletului.

Momeala, recunosc fericiții, e gândul simplu sau imaginea a ceva adus in inimă în chip înțelegător.

Însoțirea e convorbirea cu ceea ce s-a arătat în chip pătimaș sau nepătimaș.

Consimțirea (încuviințarea) este învoirea cu plăcere a sufletului, cu ceea ce s-a arătat.

Robirea e tragerea cu sila și fără voie a inimii sau însoțirea stăruitoare a inimii cu lucrul acela și pierderea stării noastre celei bune.

Lupta hotărăsc ei că presupune puterea la fel de tare cu a aceluia împotriva căruia se dă lupta, putere care învinge sau suferă înfrângerea.

Patima spun că e propriu-zis, ceea ce se încuibează în curs de vreme lungă în suflet, în chip pătimaș, și-l duce la o deprindere prin obișnuința cu ea, încât se pornește de bunăvoie și de la sine spre fapte.

Dintre acestea toate, prima treaptă e nepăcătoasă; a doua nu în chip negreșit; a treia, potrivit cu starea celui ce luptă. Iar lupta pricinuiește sau cununile, sau pedepsele.

(Sfântul Ioan Scărarul, Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși,vol. IX, Ed. IBMBOR, București,1980. p. 241)