Am găsit în acest sat, unde niciodată n-a fost biserică, femei care plâng pentru că şi-au certat copiii. Am văzut că acolo unde sunt slujbe pompoase şi învăţătură multă, Dumnezeu a luat plânsul şi vederea păcatelor, iar acolo unde nu sunt nici biserici, nici învăţătură, Dumnezeu a lăsat plânsul şi smerenia ca şi ei să se mântuiască. Astăzi, călugării şi preoţii nu plâng, dar babele plâng. Şi asta pentru că ele nu ştiu că plânsul este dar al Duhului Sfânt şi nu se înalţă admirându-şi propriile lacrimi şi făcând filosofie pe marginea lor. Blestemată fie ziua în care am aflat că lacrimile sunt dar de la Dumnezeu şi nu putoarea care ieşea din mine prin ochii mei.

(Ieromonah Savatie Baştovoi, Dragostea care ne sminteşte, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, p. 136)