În 1990, m-am îmbolnăvit şi am urmat tratamentul prescris de medic. În februarie 1991, mi s-a spus că trebuie să fiu operată, dar m-am gândit că, având evlavie şi dragoste de Sfânta Parascheva, e bine să merg mai întâi la moaştele ei. Nu am reuşit să ajung la racla Sfintei în ziua pomenirii celor 40 de Mucenici, pentru că a apărut o piedică. Împreună cu fiica mea, am ajuns totuşi la Iaşi pe 25 martie, de sărbătoarea Buneivestiri, am luat din oraş o sticlă pentru aghiazmă, am umplut-o şi am pus-o în geantă, deşi nu avea dop.

M-am aşezat la capul Sfintei, am pus mâna dreaptă pe capul Cuvioasei şi m-am rugat pentru vindecare. Deodată, a trecut prin mâna mea ca un curent, am tras mâna cu frică, neştiind ce-a fost, dar n-am spus nimic cât am stat, până la sfârşitul Sfintei Liturghii. Am repetat gestul punerii mâinii pe Cuvioasă, dar nu am mai simţit curentul acela. La sfârşitul slujbei, nu m-am îndurat să plec din Catedrala cea plină de frumuseţe şi sfinţenie.

În tren, când am scos din geantă o gustare pentru mine şi fiica mea, am văzut cu uimire ca sticla fară dop, plină cu aghiazmă, deşi era într-o parte, n-a pierdut niciun strop, rămânând plină ochi. Am început să strig în gura mare, spunând de această minune. Ajungând acasă, am simţit că m-am vindecat şi că nu mai era necesara operaţia, realizând că acel curent care trecuse prin mâna mea a fost o putere care m-a vindecat.

În 2010 am revenit la Iaşi, m-am închinat la Cuvioasa Parascheva, am mulţumit, am plâns şi am promis Sfintei că voi scrie despre minunea care mi s-a făcut. (V.A., Galaţi)

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 28)