Apărător cu preţul vieţii al Ortodoxiei, Sfântul Maxim a fost stâlpul care a susţinut dreapta credinţă împotriva ereziei monotelite, ce prevedea o singură voinţă şi o singură lucrare în Persoana Mântuitorului Hristos. Deşi împăratul bizantin Constans al II-lea a ordonat tăierea mâinii drepte şi a limbii, sfântul nu a încetat să proclame cu toată puterea două lucrări, una omenească, istorică şi o lucrare divină, dumnezeiască.

Din această pricină a şi fost exilat, departe de ţara şi de neamul său. În munţii Caucaz, Sfântul Maxim şi-a aflat sfârşitul obştesc. Ucenicii l-au îngropat în regiunea Lazica, din vestul Georgiei, în speranţa că asemenea Sfântului Ioan Gură de Aur va fi repatriat la Constantinopol, acolo unde se născuse şi activase ca părinte al Ortodoxiei. Dar, la sfârşitul secolului al VI-lea, conflictul dintre bizantini şi perşi, mai târziu, cel cu turcii otomani, a făcut ca mormântului Sfântului să fie uitat de către concetăţenii săi.

Poporul ivir sau georgian a avut mereu conştiinţa că acolo este locul de odihnă al unui mare sfânt al Bisericii Universale. În secolul al VIII-lea, pe mormânt a fost ridicată bisericuţa unei mânăstiri ce poartă numele Tsageri.