(Foto) Moaștele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov de la Mănăstirea „Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul” – Goumenissa
Mănăstirea Sfântul Nicodim Aghioritul a fost construită în 1981 și este metoc al Mănăstirii Simonopetra din Sfântul Munte Athos. Katholikonul mănăstirii este închinat Sfântului Nicodim, iar paraclisul de la demisol este închinat Sfinților Rafail, Nicolae și Irina din Lesvos. În biserica mare, pelerinii se pot închina la o copie a icoanei Maicii Domnului Paramythia (Mângâietoarea) de la Mănăstirea Vatoped. Ansamblul clădirilor mănăstirii cuprinde și un frumos paraclis cu hramul Sfântul Serafim de Sarov. Cel mai de preț odor a mănăstirii este cinstitul cap al Sfântului Nicodim Aghioritul, ocrotitorul mănăstirii, prăznuit de întreaga Biserică Ortodoxă în ziua de 14 iulie. Printre odoare mănăstirea deține și o parte din sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Serafim de Sarov.