Oamenii au o mare înrâurire unii asupra altora și cu cât stau mai mult împreună, cu atât încep să semene mai mult. La Tazlău i-am întâlnit pe „mirenii-călugări”, așa îi numește Părintele Pavel, acei oameni care participă activ la viața mănăstirii și care sunt de mare ajutor părinților de aici.

Îi voi enumera doar pe câțiva dintre ei: Tudorel și Ștefănuț, copiii care îl ajută pe Părintele stareț la sfintele slujbe, iar mai apoi rămân și la curățenia în biserică; clopotarul și soția sa, care vinde la pangar; doamna Doina, care pregătește masa și studentul la Teologie, care dă răspunsurile la strană.

Părintele Pavel ne-a explicat cine sunt mirenii-călugări și de ce se consideră el un călugăr-mirean

Ne-am apropiat câțiva credincioși care mai ajută Mănăstirea Tazlău, contra cost. Aceștia sunt mirenii-călugări. Știu, sună ciudat. Pentru că ori ești călugăr, ori ești mirean și invers. Iar eu sunt cumva un călugăr-mirean. De ce? Pentru că eu lucrez cu ei foarte mult. Multe activități le îndeplinesc singur, dar în preajma mea nu sunt călugări și atunci eu mă văd așa cum sunt cei din jurul meu. Când ești într-o obște mare de călugări, lucrezi cu călugării și ceea ce vezi în jurul tău, asta ești.

Noi suntem modelați de spațiul și de mediul în care trăim. Au foarte mare influență și hrana, și cu cine stai de vorbă. La fel cum într-o familie unde părinții sunt buni, copiii sunt mai liniștiți. Chiar dacă sunt mai agitați, atmosfera din familie îi face să fie mai liniștiți. Pe când invers, un copil liniștit se poate deforma într-o familie care este într-o dezordine. Și el devine dezordonat.

La fel e și cu călugării. Călugării, într-o obște, sunt în același duh. Și se simte: într-o mănăstire sunt mai rugători, în alta sunt mai muncitori ‒ îi vezi cum aleargă dintr-o parte în alta. În alte mănăstiri nu vezi pe nici unul; ori sunt în chilii la rugăciune, ori sunt la alte ascultări.