(Fotoreportaj) Tabăra din pridvorul satului – o poveste fără de sfârșit
Parcă nici n-au fost. Parcă nici n-au fost vară, vacanță, zile fără teme, tabere, timp de joacă și de provocări. Școala a început și prezentul arată puțin diferit. E plin de responsabilități. Dar copiii își au bateriile încărcate și chipurile luminate de zâmbet. Își țin strâns la piept amintirile și bucuriile prin care au trecut. Și sunt pregătiți pentru fiecare pas care li se arată în cale.
În Arhiepiscopia Iașilor, peste 10.000 de copii au beneficiat de o experiență minunată în timpul vacanței de vară. Că au reușit să plece din satul lor natal sau nu, cu toții au mers în tabără. În... Tabăra din pridvorul satului! Aproximativ o sută de asemenea întâlniri au avut loc și nota 100 merită organizatorii, voluntarii, preoții și toți prichindeii și tinerii implicați în proiect! Un proiect implementat de ATOR Iași, derulat de Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor.
În fiecare tabără am fi mers! În fiecare tabără din Iași, din Neamț, din Botoșani. Cu toți copiii ne-am fi jucat! În toate întrecerile ne-am fi implicat, la fiecare provocare am fi răspuns! Și, cu siguranță, nu ne-am fi plictisit! Și nici de obosit n-am fi obosit, căci veselia și copilăria ne-ar fi molipsit! Am ales, însă, aproape la ghici, o singură tabără. Una în care, ajungând, să ne simțim ca-n toate! Să putem înțelege spiritul și să vedem ce înseamnă o tabără... acasă. O tabără în pridvorul satului și în tinda bisericii. Așa am ajuns la Pipirig dimineața devreme, într-o a doua zi de tabără a copiilor. Și-am făcut cu mic, cu mare, exerciții de... înviorare!
Cine n-a auzit de Pipirig? Din orice colț de țară ai fi, cunoști numele, cu siguranță – căci o parte dintre pățaniile povestite de Ion Creangă în „Amintiri din copilărie” au făcut celebru satul acesta din Neamț. Poate că nu la fel de cunoscut e faptul că biserica de aici e mare și frumoasă, o adevărată catedrală ridicată în vremea Patriarhului Nicodim Munteanu, fiu al satului. Și tocmai la Biserica „Sfântul Nicolae” s-au întâlnit aproximativ 140 de copii un pic somnoroși, fericiți după ziua de ieri, nerăbdători să afle ce le mai aduce ziua de astăzi. O zi, garantat, cu surprize una și una!
După gimnastica de dimineață presărată cu muzică, dans, gâdilat și zâmbet mult, copiii s-au trezit cu totul și au putut da startul oficial al zilei. Și cum o fi, oare, startul cel mai bun?
A fost emoționant să intrăm în biserică și să vedem cum cărțile de rugăciune își așteaptă, cuminți, copiii. Dar a fost și mai emoționant să auzim, apoi, glasuri de copii și de tineri rostind în același timp, în același cuget, în același duh, cuvinte prin care dădeau slavă lui Dumnezeu pentru toate!
La unele părți spunea doar părintele Manuel Dorneanu: „Acum și în vecii vecilor”. „Amin!”, răsuna corul de glasuri. Iar când părintele îndemna: „Toți!”, se auzea ca una: „Tatăl nostru care ești în Ceruri, sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta...”. Când s-a încheiat rugăciunea, aproape că am simțit cum zâmbesc îngerii și sfinții, Maica Domnului și Hristos Însuși. Pictura de pe pereții bisericii pictate de către vrednicul de pomenire părinte Sofian Boghiu căpătase o strălucire aparte.
În funcție de vârstă, în patru echipe au fost împărțiți beneficiarii Taberei din pridvorul satului. Patru echipe cu numele Sfinților Ilie, Petru, Stelian și Mina. Prin rotație, de-a lungul celor trei zile, cu toții au participat la ateliere de unde au primit informații și provocări pliate perfect pe anii și pe interesele lor.
„Suntem șapte voluntari, fiecare cu responsabilitățile noastre. Ștefan se ocupă cu fotografiile și, alături de Alex, face Atelierul de prim-ajutor. Denisa face Atelierul de creație. Dumitrița se ocupă de Atelierul de comunicare și organizează, împreună cu mine, Vânătoarea de comori – se pricepe foarte bine la asta! Andreea face Atelierul de autocunoaștere. Îl mai avem alături pe Petronel, el mă ajută cu toate chestiunile organizatorice, este mâna mea dreaptă. Eu mă ocup cu tot ceea ce ține de a trimite copiii la grupe, de a împărți pe fiecare la atelierul potrivit, de a organiza Jocurile olimpice, de a găsi locațiile pentru Vânătoarea de comori. Mă gândesc la program – pe care îl organizez și în funcție de ceea ce vrea părintele să adauge, de ceea ce vor copiii. Țin cont și de pauzele lor. E important ca între ateliere să existe 10 minute… să aibă timp să se recreeze, să asculte o muzică, să cântăm la chitară, să dansăm împreună. Țin foarte mult la jocurile cu toată tabăra, unde copiii sunt împărțiți pe echipe, dar muncesc pentru același scop”, a povestit Florentina Barban, coordonatoarea taberei. Ea era, prin urmare, cea care ținea și menținea motorașele activităților, pentru ca misiunea proiectului, denumită „Împreună pentru tineri”, să fie o reușită!
La Atelierul de prim-ajutor, Ștefan și Alex au făcut o treabă fantastică! Toți ochii erau atenți, toți copiii voiau să afle cum își pot salva colegii sau oamenii dragi în cazul în care, Doamne ferește, s-ar întâmpla o nenorocire. Pe lângă propriile cunoștințele pe care le împărtășeau, voluntarii noștri și-au mai găsit un coechipier. Octavian, la cei 10 ani ai săi, s-a implicat total. „Cursul de prim ajutor a fost cel mai interesant dintre toate. Am învățat ce este o sângerare foarte mare, am învățat să punem un bandaj, am învățat să facem masaj cardiac și poziția laterală de siguranță. Bine, eu le știam deja, pentru că tata e pompier și mi-a mai explicat acasă – dar a fost interesant să fiu alături de voluntari”, a mărturisit micul salvator.
La Atelierul de autocunoaștere, copiii au muncit și s-au distrat pe măsură, văzând ce picturi ies desenându-și colegii fără să se uite în foaie. Au aflat informații despre ceilalți și despre ei înșiși, au arătat că le pasă și că își pot deschide sufletul dacă se află într-un context sigur și prietenos.
De deschis sufletul au îndrăznit să-l deschidă și tinerii de la Atelierul de comunicare. Mai în glumă, mai în serios, și-au exprimat gânduri pe care le-au lipit în copacul dorințelor. Așa, am descoperit că mulți vor să devină polițiști sau fotbaliști. Că unii au rămas marcați de RO-alertul de aseară, care anunța prezența unui urs în zonă. Că își doresc pace în lume. Și prietenii sincere. Că nu mai vor să fie excluși din anumite grupuri, nici luați în râs. Am aflat despre ei cât sunt de puternici și de fragili, în egală măsură – și cât sunt de minunați!
În tot acest timp, la subsolul bisericii, cei mai mici dintre copii au participat la Atelierul de creație. Au făcut felicitări în care au desenat conturul palmei lor, au colorat și au înfrumusețat cum au știut mai bine mânuțele, apoi au scris sau au fost ajutați să scrie câteva rânduri de mulțumire către Dumnezeu. Pentru că recunoștința se învață de la cele mai fragede vârste, iar felul de a mulțumi al copiilor îmbracă cele mai emoționante forme.
După ateliere, a urmat un timp de recreere prin lectură. Copiilor celor mici li s-a citit, cei mai mari au făcut lecturi în cerc, exersându-și, pe rând, dicția, sau au citit singuri. Toate, alături de voluntari, dar și sub privirile atente și pline de drag ale părintelui și ale doamnei preotese. O doamnă din toate punctele de vedere, un reper de implicare și de socializare, de închegare a echipelor și a comunității. „Ne dorim pentru copii să se cunoască mai bine, să colaboreze. Pentru că, de multe ori, unde satul este mai mare, copiii nu se cunosc între ei sau nu interacționează, nu au ocazia să se împrietenească și să fie în comuniune. Pentru ei, este un beneficiu să aibă prieteni, să cunoască persoane cu aceleași valori, alături de care să-și creeze bucurii – pentru că, altfel, este nevoie să-și creeze plăceri pentru a fi fericiți. În principiu, acesta este scopul pentru care organizăm taberele: să se autocunoască, să comunice mai bine, să se dezvolte personal, să aibă curaj, să vadă că se poate crește frumos, prin exemplul tinerilor care vin aici, animatori, sau chiar ei între ei să-și ofere exemple bune. Cu timpul, unii cresc, merg la facultate și devin modele pentru cei care sunt acasă. În plus, dorim să le oferim copiilor o experiență duhovnicească. Pentru că e posibil ca unii să nu aibă experiența aceasta sau să nu fie personală – și să fie transmisă într-un mod care nu li se potrivește și care nu-i al lor. Și, atunci, e bine să cunoască preotul din sat, să stabilească o relație cu el, să vadă cum este experiența de a participa la o slujbă, de a citi o rugăciune, de a se ruga seara, dimineața, și asta împreună, într-un mod fără presiune”, a explicat Despina Dorneanu, doamna preoteasă. În parohia de la Pipirig a mai participat și anul trecut la organizarea Taberei din pridvorul satului, dar experiența acesteia este mai mare – din vechea parohie de unde a venit părintele Manuel. O experiență din care a înțeles cât de importante sunt apropierea de copii, discuțiile sincere, împărtășirea bucuriilor, dar și a dificultăților, toate acestea ajutând la o comunicare deschisă.
După lectură și un timp de relaxare și de întreceri prin curtea bisericii, cele patru echipe au devenit două mai mari: una de adolescenți și una de copii. În timp ce copiii au mai avut timp de joacă, tinerii au mers în biserică, pentru a înțelege mai bine tainele din interiorul unui lăcaș de cult. O lecție la care nu se așteptau, băieții primind binecuvântarea de a intra în Sfântul Altar – iar fetele stând cuminți în fața Ușilor Împărătești, aflând informații „din culisele” unei Sfinte Liturghii. Informații pe care cu toții ar trebui să le știm, dar pe care, de multe ori, adulți fiind, le trecem cu vederea, fără să le conștientizăm la adevărata lor valoare.
A urmat, apoi, rândul copiilor de a intra în biserică. Părintele Manuel s-a așezat în genunchi, în mijlocul bisericii și în mijlocul celor mici, primind întrebări care mai de care mai interesante, dar și răspunsuri pe care, cu măiestrie, le ghida și le completa, pentru ca toți să înțeleagă și să se bucure de comunicare. „Cine L-a făcut pe Dumnezeu?”, „De ce este Dumnezeu Bun?”, „Cine este cel rău?”, „De ce nu intră femeile în Sfântul Altar?”, „De ce unii au o altă credință?”, „De ce unii oameni spun că Dumnezeu nu există?” – acestea și nu doar acestea au fost întrebări, provocări, lămuriri, aha-uri și înțelepciuni care au ținut viu dialogul dintre preot și niște copii despre care, în general, am zice că-s prea mici, că nu înțeleg, că nu sunt interesați de subiect. Dar au fost! Demonstrând, încă o dată, cât sunt de minunați, cum cresc și înfloresc atunci când sunt văzuți, încurajați, iubiți, ocrotiți!
„Și ei sunt ai noștri, și noi suntem ai lor, și e necesar să venim spre ei. Dacă ne-a pus Domnul așa, împreună, ca paroh și enoriași, e necesar să-i avem în vedere. Și ei, cei mici, sunt enoriași. Iar dacă nu-i avem noi în vedere, își iau ei niște libere vederi și ajung, poate, să sufere. Tabăra durează trei zile. Dar noi îi ghidăm spre un mod de viață – adică un mod în care ar putea să trăiască toată vacanța și chiar și în timpul școlii. Să își facă propriile activități în familie, în vecini, una după alta. Nu ar trebui să existe plictiseală, pentru că mereu poți să faci câte ceva. Deci tabăra poate fi prelungită – anumite jocuri de aici, anumite activități pot fi făcute în continuare din ceea ce învățăm noi, împreună! Am observat că toți copiii apreciază activitățile care vin una după alta. Chiar dacă aparent îi deranjează că îi iei din starea lor de moleșeală și îi pui să facă ceva, la sfârșitul zilei, după un carusel de activități, sunt încântați de tot ceea ce s-a întâmplat. Nimeni nu povestește c-a fost pauză. Ce înseamnă timp liber? Timpul liber este cel petrecut cu folos. Nu există libertate fără folos”, ne-a învățat părintele Manuel Dorneanu.
L-am întrebat cum se îmbină activitățile distractive cu cele duhovnicești și cum s-a împăcat cu faptul că biserica a fost nu doar loc de rugăciune, ci și unul de joacă. Și-a răspuns atât de frumos, încât vorbele sale pot rămâne bine întipărite în suflet. „Dumnezeu poate fi trăit și în activități distractive, și în joc, și în cititul unei alte cărți decât bisericești sau cu subiect religios. Dumnezeu poate fi văzut și în activități din afara bisericii, dar nu am putea spune că există pe undeva, afară de biserică. Chiar denumirea de pridvorul satului mi se pare atât de sugestivă, atât de frumoasă, că satul tot poate să însemne un pridvor al bisericii. E spațiul de intrare, e din interiorul bisericii. Deci și acum, dacă mergem pe dealuri, eu cred că ne aflăm tot în biserică. Nu există loc în care să nu te raportezi la Dumnezeu. Și dacă râzi, și dacă plângi, și dacă te bucuri, și dacă ești împreună cu alții sau dacă ești singur – sau orice activități ai face, inclusiv sportive, de muzică sau de dans, ești tot al Domnului și El se bucură de bucuria ta. Dacă tu te bucuri, cu atât mai mult Domnul! Excluzând păcatul, acolo să nu ajungem!”.
Deja se scursese o jumătate de zi, deja se petrecuseră o mulțime de momente frumoase – deja eram din ce în ce mai conștienți de cele ce urmau să se petreacă. Am intrat cu totul în atmosferă și ne bucuram de energia pe care atâția copii o creau și o înmulțeau de la clipă la clipă! A urmat un timp de organizare, de instrucțiuni, de reamintire a regulilor care să ne țină uniți și în siguranță. Cu mic, cu mare, am părăsit curtea bisericii, dar nu și brațele lui Dumnezeu. Căci, așa cum spunea părintele mai devreme, și pe dealuri poți spune că ești tot în biserică. Iar noi am plecat la masă, apoi ne-am pregătit fizic și sufletește să urcăm în pas vioi cât mai aproape de cer!
După un prânz consistent, cu ciorbă și felul doi, burticile au fost fericite. Fericiți priveau și părintele cu doamna preoteasă, și voluntarii, și cei care au servit la mese. Cheltuielile nu au fost niciodată de ici, de colo. Nici pentru parohiile în care s-au organizat tabere, nici pentru reprezentanții Departamentului Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor. După o vară precum cea care a trecut, cu o sută de tabere, s-au adunat mii de kilometri parcurși, zeci de mii de porții de mâncare, tot felul de cumpărături, materiale, bonuri fiscale... A fost multă organizare, dar toată „bătaia de cap” a meritat, văzând copiii fericiți. Știind că toți, dar mai ales cei ai căror familii nu și-au permis un concediu, au primit și s-au bucurat de o vacanță și de experiențe inedite în pridvorul satului!
Prin urmare, oricâte griji și probleme s-ar fi ivit de-a lungul vremii, partea de cheltuieli și de adulți a fost mereu rezolvată separat, fără a-i implica pe copii și fără a le umbri lor vreo secundă din timpul cel de poveste! Totul a fost bucurie și „Împreună pentru copii!”. Iar la Pipirig, ziua avea să continue tot împreună, la pas, în natură.
A fost impresionant să urcăm în aventură până sus, pe vârful dealului Bompa. Aproape „pe munte”, căci drumul n-a fost deloc ușor, dar a fost străbătut de toți copiii cu o dorință uriașă de a-l birui. „Mai urcăm sau ne întoarcem?”, întreba părintele Manuel la fiecare popas. Și, oricât de obosiți ar fi fost, copiii erau hotărâți: mergem mai departe! „Mai putem! Cum zicea și un jucător de fotbal: niciodată să nu te dai bătut de la visul tău!”, s-a încurajat Alexandru, unul dintre copii.
E bună încurajarea și se aplică tuturor. S-a aplicat colegilor de tabără, dar și voluntarilor. Voluntari care știu mai bine decât noi cât de mult înseamnă să-ți urmezi visele și să nu te dai bătut! Florentina Barban, coordonatoarea taberei, e fericită și recunoscătoare pentru fiecare vis împlinit. Are 23 de ani și o experiență de șase ani în organizarea taberelor din pridvorul satului! Da, de la 17 ani, Florentina își urmează pasiunea, crește și învață cu zâmbetul pe buze! Este absolventă a Liceului Pedagogic, a terminat Facultatea de Psihopedagogie specială și acum e la master, la Psihologie Educațională și Consiliere. A dat titularizarea pe Educatori, dar își dorește să ajungă consilier școlar. Iar acum, misiunea de voluntar în Tabăra din pridvorul satului nu a găsit-o în vacanță... ci în concediu! Exact! Florentina și-a luat concediu pentru a putea munci! „Mă regăsesc în ceea ce fac cu copiii. Mă simt bine între ei și simt că îmi iau energia de la ei. Mă bucură. Prefer să fac trei zile de tabără cu ei decât să stau trei zile la plajă, pe cearșaf. Taberele acestea sunt făcute și pentru noi, voluntarii. Ne cresc, ne schimbă foarte mult în bine și avem multe de învățat. În plus, știu că se pot schimba vieți. Ador când tinerii se lipesc de noi, când își doresc să devină cineva, să urmeze studii, pentru că văd în noi un exemplu”. Denisa, Dumitrița, Andreea, Ștefan și Alexandru sunt întru totul de acord cu cele spuse de coordonatoarea lor.
Și, totuși, din exterior, par vorbe mari. Poate prea mari. Chiar pot schimba trei zile o viață? Par vorbe mari, dar nu sunt. Căci teoria este mult întrecută de practică. Petronel, al șaptelea voluntar pe care Florentina ni l-a prezentat a fi mâna ei dreaptă, era, cu două săptămâni înainte de tabăra de la Pipirig, participant la Tabăra din pridvorul satului de la Schitu Duca. Un participant timid, retras, dar cu o anume sclipire și implicare ce au impresionat. Și cu lacrimi de tristețe la finalul taberei lui – care s-au transformat, mai apoi, în zâmbet. „I-am văzut atunci că lucrau, că aveau nevoie de ajutor și m-am oferit. Parcă îmi era aiurea să stau și să mă uit. Mi-a plăcut să mă implic. Nu mă gândeam că voi deveni voluntar, dar poate că Dumnezeu așa a vrut. E o bucurie să cunosc oameni noi, să fac schimb de experiență cu copiii, e foarte important. Cu voluntariatul înveți multe și chiar te poate ajuta să îți alegi drumul în viață”, a spus Petronel Vornicu, proaspăt elev în clasa a X-a. E cam de aceeași vârstă pe care o avea „șefa lui” când a intrat în aventura Taberelor din pridvorul satului. Și în tabăra de la Pipirig a lucrat cot la cot cu ceilalți, plin de entuziasm și cu responsabilitate.
Ajunși pe coama dealului Bompa, ne-am transportat, parcă, în altă lume. Satul se vedea de sus, biserica era departe – dar prezentă în peisaj și în suflete. Și așa au început jocurile și activitățile distractive care, oricum, nu se terminaseră vreodată.
Drumul la vale a fost doar teoretic mai ușor, căci a necesitat o nouă doză de atenție și de bună gestionare a pașilor. Pași făcuți de tineri, adolescenți, dar și de copii mici, care au găsit mâini mari și sigure, prietenoase, de care să se țină. „Drumul a fost lung, dar foarte frumos. Și am primit ajutor mereu și încurajare. Totul îmi place în tabăra asta! Anul trecut știam că s-a organizat, dar nu aveam încă 7 ani și nu am putut participa. Așa că acum mă bucur să am o tabără la mine acasă și să fiu parte din ea”, a spus Iustinica, atunci când ne-am reîntors la biserică. Trei momente importante aveau să mai urmeze. Primul a început imediat, prin spovedirea copiilor mari, pentru ca toți participanții la Tabăra din pridvorul satului să se poată împărtăși mâine, la Sfânta Liturghie – încununând, astfel, întregul eveniment care avea să se încheie. În acest timp, se pregăteau și ultimele detalii pentru startul Vânătorii de comori. Și, la final de zi, un al treilea moment așteptat îl reprezenta focul de tabără – la care erau așteptați nu doar copiii, ci și părinții acestora și întreg satul!
Vânătoarea de comori de azi, ca și Jocurile olimpice de ieri, au grupat altfel participanții. Aceștia nu au mai fost uniți prin prisma vârstei, ci al numărului primit: 1, 2, 3, 4, 5... Astfel, în echipa 1 au existat toate vârstele, în 2, 3, 4, 5... la fel! Împărțiți pe echipe și culori, cu brățări care să-i diferențieze, au început jocul. Iar provocările au fost pe măsură. „Se încurajează fantastic! Am văzut de ieri. Cei mari îi ajută pe cei mici să concureze, să treacă de o probă, să treacă printr-un cerc, pe sub un gard, să facă duble cu paleta de ping-pong, să sară peste cauciucuri. Îi ridică efectiv în brațe sau sunt unii care aleargă cu ei în brațe, să poată trece de proba finală. E muncă de echipă”, explică Florentina, coordonatorul voluntarilor!
Pentru Vânătoarea de comori au fost stabilite cinci locații – biserică, peste drum de biserică, terenul de sport, curtea școlii și... cimitirul! Și în fiecare loc, pe copii i-au așteptat probe care mai de care mai interesante, mai distractive, mai provocatoare. De abilități fizice, de îndemânare, de cultură generală, de religie. Între timp, Florentina a dezvăluit ceea ce copiii nici cu gândul nu gândeau: „Ei zic că suntem cei mai buni, echipa albastră, de exemplu. Dar, la final, când trec prin toate probele și primesc toate indiciile, ultimul indiciu îi aduce spre mine. Eu, la fel ca până atunci, îi supun la anumite probe și, la final, le ofer o piesă dintr-un puzzle de cinci piese. Observă în momentul acela că trebuie să se unească. Și, văzând că trebuie să se unească, formează puzzle-ul și merg împreună. Adică noi trebuie să colaborăm! Toți din tabără suntem o echipă, suntem egali și suntem împreună. În tabără am devenit prieteni. Și acesta e scopul pe care îl avem: toți suntem întru Hristos!”.
„Împreună pentru tineri” și „Niciun copil fără vacanță” s-au dovedit, astfel, nu doar simple sloganuri – ci adevărate lecții de viață, de prietenie, de uniune și de unitate. Am văzut copii în culmea fericirii, total implicați în proiecte, dornici să se afirme, dar să se și bucure împreună. Iar vorbele lor, dacă s-ar fi făcut o carte a evenimentului, ar fi numai la superlativ. „Am venit în tabără să cunosc copii și m-am bucurat de activități tare frumoase!”, a spus Matei. „Activitățile sportive mi-au plăcut foarte mult! Am vrut să mă reîntâlnesc cu colegii, dar a fost mai mult de atât”, a mărturisit Roxana. „E minunat să ai o tabără la tine acasă! Am avut ocazia să mă distrez și să mă reîntâlnesc cu vreo zece colegi de clasă”, a adăugat Teo. „Mi-au plăcut cursele cu baloane de apă de la Jocurile olimpice, dar și Vânătoarea de comori! Nu mai participasem niciodată la activități din acestea”, s-a minunat Daria. „Eu voiam să mă joc și să ne înțelegem bine, și simt că mi s-au împlinit dorințele!”, se bucură Iasmina. „Taberele ne ajută să învățăm lucruri noi, să comunicăm, să ne cunoaștem, să ne facem prieteni. Învățăm să ne distrăm, dar și să fim disciplinați, să lăsăm agitația sau rușinea, să fim mai deschiși, mai comunicativi, mai buni”, a concluzionat Iustina.
La sfârșitul Vânătorii de comori, deja se întunecase bine, iar părinții începuseră să apară după copii, unindu-se în bucuria de final. Final de zi, nu și de tabără – căci toți știau că mai urmează un mâine. Și, totuși, azi nu putea fi încununat decât de focul de tabără la care s-au strâns copiii beneficiari ai proiectului, dar și copiii mai mici de 7 ani, familiile lor, și familia mare: întregul sat Pipirig! Focul mușca din lemnele frumos pregătite, iar în depărtare se aruncau pocnitori – care să alunge eventuala vizită a unui urs pomenit în RO-alert-ul de ieri și printre frunzele „copacului cu dorințe” de azi.
Copiii nu se mai vedeau bine la chip, dar se cunoșteau după suflete. Și după chitară. Și după cântare. Apoi, alături de părinte, cu toții au îngenuncheat și au încheiat ziua așa cum o și începuseră: cu rugăciune de mulțumire adusă lui Dumnezeu. Cu rugăciune rostită în cor, cu rugăciune simțită cu toată inima. Cu împlinirea unei aventuri care-a durat de dimineață până-n noapte și pe care cu toții și-ar fi dorit-o fără de sfârșit.
Ce-i drept, finalul nu a fost aici. Tabăra s-a încheiat următoarea zi, voluntarii s-au reîntors la Iași, școala a reînceput și pare că timpul ne ia pe toți în malaxorul lui. Dar copiii își au bateriile încărcate și chipurile luminate de zâmbet. Își țin strâns la piept amintirile și bucuriile prin care au trecut. Și sunt pregătiți pentru fiecare pas care li se arată în cale. Pentru fiecare zi care devine astăzi și pentru Tabăra din pridvorul satului la care cu toții promit să participe și anul viitor.
(Fotoreportaj) Prunci nou-născuți, cele mai frumoase mărțișoare pentru mamele lor
Gânduri despre marii Părinți ai Putnei
Realizat deCitește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro
