Un frate ai, unul singur. Şi acum te lepezi de el.

„Nu-mi este frate”, zici tu, „ci nefrate!”. Într-adevăr, mare fărădelege a săvârşit. A spart casa unui bătrân, pe bătrân l-a omorât şi i-a luat banii. A fost judecat şi osândit la moarte. Acum se află în închisoare şi îşi aşteaptă ceasul cel de pe urmă. Din închisoare ţi-a scris rugându-te să-l ierţi ca pe un frate, după moartea lui să te rogi pentru el şi să-i faci parastase, şi să-i muţi trupul lângă cele ale părinţilor voştri. Tu însă ce-ai răspuns?

 

Te scârbeşti de el, la scrisori nu-i răspunzi, în temniţă nu te duci să-l vezi şi nu-i mai rosteşti numele. „Mi-a pătat cinstea”, spui în auzul tuturor. O, iubitorule de cinste, oare nu vezi că şi tu pătezi prin egoism ceea ce fratele tău a pătat prin fărădelege? Însă fratele tău se pocăieşte pentru fărădelegea sa: pocăieşte-te şi tu pentru egoismul şi trufia ta. Nu este vremea să te gândeşti la tine - şi în ultimul rând la cinstea de care te bucuri în ochii oamenilor -, ci la fratele tău, care piere şi care te roagă. Dacă cineva care se îneacă în apă tulbure, zbătându-se în ghearele morţii şi lovind apa, stropeşte pe cel care stă pe mal, oare acela trebuie să se supere şi să-i întoarcă spatele celui ce se îneacă? Ştii că Hristos a zis: N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi (Mt. 9, 13)? Fratele A tău a făcut rău, şi pentru acel rău va face cunoştinţă în curând cu pedeapsa de la oameni — cea mai mare pe care oamenii o pot da. Şi el nu se împotriveşte pedepsei de la oameni. Se teme însă de pedeapsa lui Dumnezeu. De aceea se pocăieşte înaintea lui Dumnezeu pentru păcatul său, şi plânge în închisoare, şi te conjură să vii la el ca să se ierte cu tine. El ştie că nimeni pe pământ nu îl va ierta dacă tu ca frate nu îi dai iertăciune. El ar vrea să meargă pe lumea cealaltă iertat măcar de cineva. Şi tu nu vrei să-l ierţi. De ce? Din iubire de cinste! Să ştii însă că pocăinţa lui nefățarnică poate preţui în ceruri mai mult decât dreptatea ta. Hristos l-a miluit pe tâlhar pe cruce. Cum vrei tu să te împărtăşeşti, cum vrei să te uneşti cu Hristos când eşti aşa deosebit de Hristos în milostivire ? Tu nici nu bănuieşti cât de repede poate pocăinţa, aproape într-o clipă, să cureţe sufletul unui răufăcător.

 

 

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi vol. 2, Editura Sophia, București, 2008, pp. 137-138)