Dacă mintea ar înota pe faţa apelor mării Dumnezeieştilor Scripturi si n-ar putea să-şi scufunde gândurile în toată adâncimea lor, ca să priceapă toate comorile din adâncul lor, i-ar fi de ajuns să cugete la dorinţa după aceste adâncimi, şi numai decât gândurile ar fi legate strâns într-un singur gând — al minunii — şi ar fi oprite să alerge spre firea cea trupească, după cum a spus unul din purtătorii de Dumnezeu. Căci slabă este inima şi nu-i în stare să rabde răutăţile, care o întâmpină în războaiele cele din afară şi cele dinlăuntru. Şi bine ştiţi, că gândul cel viclean este şi greu. Şi dacă nu va zăbovi inima în cunoştinţă, ea nu va putea să rabde tulburarea năvalei trupeşti.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 28)