Gândul la cele duhovnicești
Orice faci, cu smerită cugetare și cu bună socoteală fă și prea mare folos vei avea, și harul lui Dumnezeu îl vei trage spre sineți.
Și, de vei curăța curțile de gunoi, sârguiește-te a curăța și poftele cele lumești de la omul cel dinăuntru; iar de cureți cenușa bucătăriei, adu-ți aminte de prorocul care zice: „cenușă am mâncat, în loc de pâine, și băutura mea cu plângere am amestecat-o” (Psalmul 101, 10).
Văzând focul acesta stricăcios, socotește și văpaia cea veșnică, pe ceea ce va să mănânce pe păcătoși, și lăcrimează pentru cele ce ai păcătuit; și orice faci, cu smerită cugetare și cu bună socoteală fă și prea mare folos vei avea, și harul lui Dumnezeu îl vei trage spre sineți. Că zice: „Domnul le stă împotrivă celor mândri, iar celor smeriți le dă har” (Pilde 3, 34). (Sfântul Efrem Sirul)
(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 141)
Taina Născătoarei de Dumnezeu este taina tăcerii
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro