Are nevoie poporul român de o nouă catehizare?

Cam are. Adică, nu se poate zice că s-a părăsit vreodată catehizarea. Dacă nu s-a făcut altfel, s-a făcut cel puţin prin sfintele slujbe, important este să dăm viaţă slujirii, să medităm la cuvintele din sfintele slujbe şi, în cazul acesta, suntem totdeauna catehizaţi.

Însă contează totuşi să i se atragă omului atenţia asupra lucrurilor care altfel îi scapă, pe care le trece cu vederea. De pildă, odată am participat la o cununie şi când s-a terminat cununia am spus şi un cuvânt de învăţătură, şi mi-au spus mirii că ar fi fost bine să le spun cuvântul de învăţătură la început, că ar fi trăit mai bine cununia.

Romania a ştiut, în decursul ultimilor zece ani, să-şi controleze, să-şi dirijeze libertatea?

N-a ştiut nimic! În decursul acestor zece ani oamenii n-au ştiut de unde să înceapă, n-au ştiut cum să meargă, au mers întâmplător, au mers cum le-a venit. Au căutat ei să facă anumite lucruri dar... . Mă gândesc numai câtă vorbă a fost la început privind corupţia, privind înlăturarea ei, şi până la urmă s-a stins totul.

Ce putem face ca libertatea să nu mai aducă înrobire?

Nu ştiu ce putem face! Mai întâi de toate trebuie să se creeze nişte legi care să îngrădească libertatea, iar omul să ştie că libertatea îngrădită este mai mult decât libertatea neîngrădită. Adică, să nu spună: sunt drepturile omului să facă cutare sau cutare lucru, este dreptul omului să facă avort, este dreptul omului să citească lucruri necuviincioase, este dreptul omului să privească filme necuviincioase etc. Tot auzim: e dreptul omului, e dreptul omului... E dreptul omului să fie prost. Prost să fie dacă-i dreptul omului!

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 120-121; 123)