Gem de căpșune

Stil de viaţă

Gem de căpșune

Gemul de căpșune este printre preferatele celor mici și celor mari, aroma fructelor bucurându-ne zilele friguroase de iarnă.

Pentru a prepara acest gem, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 2 kg de căpșune
  • 500 g - 1 kg de zahăr
  • 2-3 linguri cu suc de lămâie.

La prepararea gemului se aleg doar fructele sănătoase, bine coapte, ferme și cât mai parfumate. Se curăță de codițe și se pun într-o oală încăpătoare. Se toarnă deasupra 300 g de zahăr și se lasă deoparte pentru 1-2 ore.

Se pune apoi oala pe foc, la foc mediu. Când începe să clocotească, focul se dă la mic, se curăță spuma care se ridică și se amestecă constant, pentru a nu se lipi de fundul oalei fructele. Timpul de fierbere variază în funcție de cât de consistent vreți să iasă gemul, de la 50 de minute, până la 2-3 ore.

Zahărul se adaugă treptat, potrivind astfel cât de dulce vreți să fie în final preparatul. Sucul de lămâie se adaugă cu 10-15 minute înainte de a opri focul.

Gemul se lasă să stea 5-10 minute, după care se transferă în borcane sterilizate, nu foarte fierbinți. Se sigilează și se pun cu capacul în jos pentru 10-15 minute, după care se transferă sub o pătură groasă. Când borcanele sunt complet răcite, se mută în cămară.

Poftă bună!

Citește despre: