Gerurile puternice, ca şi dezgheţurile bruşte arată limpede „în mic” că Domnul care a „compus” întreg universul poate, într-o clipă, dacă ar vrea, să-l şi „descompună”.

Arată, de asemenea, că mările, lacurile, râurile pot să îngheţe, dar şi să se dezgheţe, că vegetaţia înfloreşte şi se dezvoltă primăvara şi vara, pentru ca toamna să se ofilească şi să se desfrunzească.

În acelaşi chip putem privi naşterea şi moartea omului. Domnul ne-a „compus”. El ne şi „descompune”.

(Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, pp. 492-493)