Religia se întemeiază pe grăuntele de credinţă, iar credinţa este factorul sau darul pe care avem clădită sau nu, mântuirea.

Cu credința cât un grăunte de muştar sunt posibile fapte mai presus de obişnuit. Dar de vreme ce faptele acestea nu se văd, se poate deduce slaba noastră religie, întrucât religia însemnează legătura omului cu Dumnezeu.

Noi aşteptăm să avem o religie raţională, aşteptăm să cunoaştem cu măsurile noastre, ca apoi să-I acordăm lui Dumnezeu creditul sau credința. Raţiunea, după cum s-a văzut, nu poate oferi omului certitudinea aceasta, deşi la obârşiile încercărilor ei tot o credinţă o determină. De aceea scade credinţa.

Grăuntele de credinţă este, de fapt, grăuntele de comuniune în care suntem cu Dumnezeu. Este acelaşi grăunte numit pe alocuri de Iisus: comoara îngropată în ţarină, mărgăritarul de mult preţ, sămânţa cea căzută în pământ bun, aluatul care dospeşte toată frământătura, Împărăţia Cerurilor ascunsă înlăuntrul nostru etc. Cu un cuvânt, este locuirea mai presus de cuvânt a lui Dumnezeu în firea omenească.

(Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Talanții Împărăției, Editura Credința Strămoșească, 2008, pp. 14-15)