Pentru ca omul credincios să-și poată realiza menirea hărăzită lui de Dumnezeu, el trebuie să-și conformeze viața cu legea morală creștină, dar în temeiul voinței libere de care dispune, omul credincios poate lucra și în direcție contrară, neîndeplinind sau călcând prescripțiunile acestei legi.

Decalogul, cele zece porunci descoperite de Dumnezeu lui Moise acum peste 3500 de ani, constituie pentru umanitate temelia vieții religios-morale, fiind și azi cel mai de seamă îndreptar de viață recunoscut de credincioși. Fără respectarea lor, nicio virtute nu este cu putință. Fără păzirea lor nu putem păși spre ceva mai înalt, căci pe lângă îndatorirea de a nu face rău, avem și pe aceea de a face bine. Cele zece porunci sunt o frână și o stavilă în calea iubirii nemăsurate de sine, a silniciei și a răutății.1

Biserica noastră a păzit cu sfințenie, uneori chiar cu prețul multor jertfe, unitatea de credință cu întreaga Ortodoxie. Această unitate se cere afirmată cu și mai multă vigoare în zilele noastre, când legăturile interortodoxe din sânul familiei Ortodoxiei de pretutindeni, ca și cele intercreștine au loc pe scară din ce în ce mai mare.2

Părintele Patriarh Daniel, preciza că problemele cu care se confruntă Biserica contemporană în lucrarea ei de mântuire a lumii sunt necredința sau indiferența religioasă și credințele false sau rătăcite. În această ordine de idei, „Biserica trebuie să cheme fără încetare și cu multă iubire pe toți oamenii la credință” și „să apere dreapta credința în fața rătăcirilor. [...] Dar pentru ca să ne ferim de rătăcire, avem nevoie de a cunoaște bine credința dreaptă sau ortodoxă. De aceea, Biserica cheamă pe credincioșii ei la cunoașterea și apărarea credinței ortodoxe”.3

Un exemplu viu4 spre a ne da seama cât de ușor se poate pierde harul lui Dumnezeu îl găsim în viața marelui Părinte al pustiei egiptene, Cuviosul Paisie cel Mare (19 iunie). Un ucenic al său întâlni în drumul ce-l făcea odată către oraș, spre a-și vinde obiectele lucrate cu mâinile sale, un evreu. Văzându-i simplitatea, acesta a început să-l ispitească, zicându-i: „Iubitule, cum crezi tu într-un simplu om răstignit, care nu este nicidecum Mesia cel așteptat? Nu este El acela, ci altul va veni”. Cu o minte mai slabă și o inimă simplă, ascultând aceste cuvinte ucenicul ajunse până la a rosti: „Poate că ceea ce spui tu este adevărat”. Când s-a întors în pustie Sfântul Paisie și-a întors fața de la el și nu a voit să-i adreseze niciun cuvânt, pentru ca apoi să-l întrebe: „Tu cine ești? Nu te cunosc pe tine! Acel ucenic al meu era creștin și avea asupra lui harul Sfântului Botez, dar la tine nu văd aceasta. Daca tu vei fi fiind cu adevărat ucenicul meu, atunci harul Sfântului Botez te-a părăsit și chipul de creștin nu mai este în tine”.

Ucenicul povestește atunci cu lacrimi în ochi convorbirea cu evreul, la care sfântul răspunde: „Sărace, ce poate fi mai rău și mai necurat decât asemenea cuvinte prin care tu te-ai lepădat de Hristos și de Sfântul Botez? De acum mergi și plânge-ți păcatul, căci cu mine nu mai poți fi; numele tău s-a scris împreuna cu cei care s-au lepădat de Hristos, cu care împreuna vei fi judecat și chinuit”. Aruncându-se la picioarele bătrânului, ucenicul îl roagă fierbinte să nu-l lepede de la rugăciunile sale. Cuprins de milă, Sfântul Paisie se închise în chilia lui și rugă pe Dumnezeu să ierte păcatul ucenicului său. Dumnezeu ascultă rugăciunea sfântului și îl învrednici de semnul iertării și milostivirii Sale asupra ucenicului.

Atunci Sfântul chemă pe ucenic la el și-i spuse: „Copile, vino și dă slavă lui Hristos Dumnezeu împreună cu mine, căci drumul cel necurat al hulei s-a dus de la tine, iar Duhul Sfânt de la Sfântul Botez strălucește iar peste capul tău. De acum păzește-te ca nu cumva, din lene și nepăsare dușmanul să te atace iar și biruindu-te să te arunce în focul gheenei”.

Aspectul de mai sus este prezentat de ieromonahul ascet Serafim Rose, viețuitor în obștea mănăstirii Sfântul Paisie din nordul Californiei, într-o carte scrisă pentru spațiul american, lipsit de tradiție și cultură patristică.

Creștinii din ziua de azi sunt expuși tot mai mult celor mai sălbatice ispite, fiind înconjurați din toate părțile de un creștinism fals, care are propriul său arsenal de experiențe ale „harului” și „Duhului Sfânt”, cu citate din Sfânta Scriptură pentru a-și întări propriile erezii. Înșelăciunea este atât de subtilă încât amăgește, de este cu putință, și pe cei aleși.

Aceasta trebuie să dea de gândit creștinilor adevărați, care cred cu tărie în Hristos, pentru că nu este nevoie de atât de mult pentru ca un creștin ortodox să-și piardă harul lui Dumnezeu decât un simplu răspuns ca al ucenicului din pildă dat acestor provocatori.

De aceea creștinul ortodox trebuie, în concluzie, să umble în fața lui Dumnezeu cu frică și cutremur, din teama de a nu pierde harul Său care este dăruit nicidecum tuturor5, ci numai celor care țin dreapta credință, care duc o viață de luptă duhovnicească cu păcatul, care păstrează și păzesc cu sfințenie comoara harului dumnezeiesc ce-i înalță la ceruri.

Pentru a ne îndepărta de păcat și a fi scutiți de pedepsele cuvenite nu ne rămâne decât să ne înarmam cu toate armele Duhului Sfânt: rugăciunea neîncetată, postul, milostenia, viața creștină curată, ascultarea, smerenia, săvârșirea de fapte bune și mai ales trăirea în iubire și iertare în numele lui lisus Hristos, care a spus Sfinților Apostoli, și prin urmare nouă și generațiilor viitoare de pâna la sfârșitul veacurilor: „Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveți. În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniti. Eu am biruit lumea.” (loan XVI, 33). (Pr. Alexandru Roman, Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” Vânători, com. Popricani, jud. Iași)

1 Mitr. dr. Nicolae Mladin, prof. diac. dr. Orest Bucevski, prof. dr. Constantin Pavel, prof. diac. dr. loan Zăgrean - Teologia Morală Ortodoxă, vol. I (Morala Generală), Editura Institului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București, 1979, pag. 135

2 Petre I. David - Călăuză creștină, Editura Episcopiei Aradului, Arad, 1987, pag. XLVI

3 „Credința Ortodoxă - Cuvânt înainte, Editura Trinitas, Iași, 1996

4 Ieromonah Serafim Rose - Ortodoxia si religia viitorului, traducere din limba engleză de Mihaela Grosu, Editura Cartea Moldovei, Chișinau, 1995, pag. 234-235

5 Ibidem, pag. 236