Înainte de a fi atins de har, omul trăieşte gândind că totul e bine şi în bună rânduială în sufletul lui; dar când îl cercetează şi locuieşte în el harul, atunci se vede cu totul altfel şi numai când harul îl părăseşte din nou, îşi dă seama în ce mare nenorocire se găseşte. Dar cine nu cunoaşte harul, acela nici nu-l caută. Şi aşa, lumea s-a alipit de pământ şi oamenii nu ştiu că nimic de pe pâmânt nu poate înlocui dulceaţa Duhului Sfânt.

Cocoşul de la ţară trăieşte într-o mică ogradă şi este mulţumit cu soarta lui. Dar vulturul care zboară în înălţimi şi care vede de sus depărtările azurii cunoaşte multe ţări, a văzut păduri şi câmpii, râuri şi munţi, mări şi oraşe; dacă însă îi tai aripile şi-l pui să trăiască împreună cu cocoşul în ograda de la ţară, cât de mult îi vor lipsi cerul albastru şi stâncile pustii!

Aşa şi sufletul, când este părăsit de harul pe care l-a cunoscut, e nemângâiat şi nu-şi găseşte odihna în nimic.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, pp.85-86)