Hram 2022: Sfânta Cuvioasă Parascheva își așteaptă pelerinii în curtea catedralei

Arhiepiscopia Iaşilor

Hram 2022: Sfânta Cuvioasă Parascheva își așteaptă pelerinii în curtea catedralei

În fiecare an, sărbătoarea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei debutează cu tradiționala rânduială a așezării raclei cu moaștele Sfintei Parascheva în baldachinul ridicat în zona Catedralei Mitropolitane. Anul acesta, raclele Sfinților Parascheva și Paisie au fost scoase sâmbătă dimineața, 8 octombrie, de către un sobor de preoți și diaconi, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Începând de astăzi, mii de pelerini din întreaga țară și nu numai sunt așteptați în cetatea Iașilor pentru a aduce un prinos de recunoștință celor doi sfinți.

A devenit o tradiție ca în fiecare an, în jurul sărbătorii Ocrotitoarei Moldovei, racla cu moaștele Sfintei să fie purtată de preoți pe umeri și să fie depusă spre închinare miilor de pelerini care sosesc la Iași în această perioadă. Anul acesta, ziua de 8 octombrie a reprezentat momentul scoaterii sfintelor moaște din Catedrala Mitropolitană și așezarea lor în baldachinul special amenajat și împodobit cu flori, situat în fața Căminului preoțesc „Sfântul Gheorghe”. Totodată, alături de Sfânta Parascheva se află și racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi, care a fost adusă ieri seară de la Mănăstirea Neamț.

Hramul acesta este dedicat Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anului comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț. Ținând cont că se împlinesc 300 de ani de la nașterea Sfântului Paisie (1722-1794), alături de Ocrotitoarea Moldovei este așezată spre închinare și racla cu moaștele sfântului cuvios.

Aducem mulțumire aleasă lui Dumnezeu că ne-a învrednicit pe noi, dar și pe cei asemenea nouă, să ajungem în această zi mult așteptată de mulți creștini din Iași, din Moldova, din țară și din afara ei. Cinstire se cuvinte să-i aducem Sfintei Parascheva și Sfântului Paisie de la Neamț pentru că rugăciunile lor, viața lor binecuvântată au făcut ca după multe veacuri, în numele lor, noi să fim aici, pelerinii să fie aici, gândurile și inima multor creștini care dintr-o pricină sau alta nu pot să fie împreună cu noi în aceste zile. Mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toți și pentru toate, nădăjduim în mila lui că Sfânta Mitropolie, orașul Iași și Moldova vom fim gazde binecuvântate, primitoare, cu brațele deschise pentru pelerinii care ne voi călca pragul așa cum am încercat să fim deja pentru pelerinii care de la începutul lunii octombrie au fost împreună cu noi în duh și în rugăciune. Slavă lui Dumnezeu pentru toate și nădăjduim că rugăciunile Sfântului Paisie, rugăciunile Sfintei Parascheva și rugăciunile calde ale pelerinilor se vor îndrepta spre Dumnezeu că El să-și îndrepte și să-și întoarcă fața Sa spre noi, spre țară, spre Ucraina învecinată, spre întreaga lume, ca oamenii prin răbdare și rugăciune să se întoarcă la Dumnezeu și astfel pacea să se instaleze în inimile noastre mai întâi și din inimile noastre să se răspândească asupra întregii lumi. Orice sfânt bineplăcut lui Dumnezeu este plin de Duhul Sfânt. Și acolo unde este Duhul Sfânt nu se poate să nu se adune și oamenii iubitori lui Dumnezeu. Cu certitudine viața Sfintei Parascheva a fost foarte simplă și smerită. Acolo unde este simplitate și smerenie se află adevărul, iar oamenii aleargă după adevăr, a transmis IPS Părinte Teofan, la debutul pelerinajului.

Programul slujbelor de la Catedrala Mitropolitană continuă de la ora 6.45 cu Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie, apoi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, iar între 16.00 - 18.00 se va săvârși Ceasul IX, Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva.

Duminică, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.

În data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Parascheva, slujba de hram va fi oficiată, începând cu ora 9.00, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. Cei care nu vor reuși să fie prezenți în preajma zonei amenajate, vor putea urmări slujba și de la distanță, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate de Primăria Municipiului Iași în mai multe locații.

Reamintim că în această perioadă de sărbătoare, toate slujbele de la Iași vor fi transmise LIVE și pe rețelele de socializare Doxologia.ro.

Racla Sfintei va rămâne afară timp de o săptămână, până sâmbătă, pe 15 octombrie. Dacă însă fluxul de pelerini va fi mare în această ultimă zi a pelerinajului, așezarea sfintelor moaște în Catedrala Mitropolitană va fi amânată până ce numărul credincioșilor va fi suficient pentru a putea fi gestionat în interior, decizia urmând a se anunța în acele momente.

Vă invităm să accesați și: 

(Foto) Procesiunea scoaterii spre închinare a moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Paisie de la Neamț – 2022

(Video) Sfânta Parascheva și Sfântul Paisie de la Neamț, alături de pelerini