Iubitului nostru cler, cinului monahal

și tuturor dreptmăritorilor creștini

din această de Dumnezeu păzită și binecuvântată eparhie,

har milă și pace de la Îndurătorul Dumnezeu,

iar de la noi  părintească dragoste!

Iubiți frați și surori întru Hristos,

Nașterea lui Dumnezeu ca Om în Betleemul Iudeii constituie marea taină a Creștinătății universale, ce covârșește prin profunzimea înțelesurilor teologice mântuitoare mintea umană și rămâne accesibilă gândirii doar fragmentar și nedesăvârșit. Taina „cea din veci ascunsă neamurilor” (Coloseni 1, 26-27) cuprinde în sine înțelesul de nepătruns al întregii opere răscumpărătoare a lui Dumnezeu în raport cu creația Sa. Este misterul din care izvorăște inepuzabil, până la sfârșitul veacurilor, puterea de a ne defini ca oameni în toate etapele timpului curgător al istoriei. Intrarea în timpul nostru a Celei de-a doua persoane a Preasfintei Treimi dă sens creației, pregătind-o pentru transfigurare:„Hristos se naște, slăviți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul!” (Catavasiile Nașterii Domnului)

Întruparea nu este o simplă descoperire a lui Dumnezeu-Tatăl prin Fiul Său, ci are un sens ontologic, real. În planul Preasfintei Treimi, transfigurarea creației și restaurarea chipului zdruncinat al omului nu puteau fi realizate decât prin coborârea Cuvântului în mijlocul lumii, prin aceasta fiind restabilită ordinea Cosmosului ca act al iubirii Sale. Astfel, Nașterea Sa realizează implicit revelarea lui Dumnezeu Iubire (1 Ioan 4,16), care îmbracă chipul robului apropiindu-se deplin de om pentru a-și arăta bogăția nemărginită a iubirii Sale milostive. Înomenirea Fiului lui Dumnezeu este modul cel mai potrivit pe care Dumnezeu l-a ales pentru vindecarea rănii de moarte a ființei umane, pentru mântuirea lumii înțeleasă ca refacere a ei în har de către Cel prin care s-au făcut toate ( Ioan 1, 43). Pruncul Iisus născut în ieslea Betleemului poartă în sine întreaga fire omenescă pentru că nu este doar Dumnezeu adevărat, ci și om adevărat, este Fiu al lui Dumnezeu născut din veci din Tată fără de mamă și Fiu al Omului, născut din mamă fără de Tată.

Dreptmăritori creștini,

Reamintindu-vă aceste succinte învățături dogmatico-teologice despre întruparea cea negrăită a Fiului lui Dumnezeu, în calitatea noastră de păstor sufletesc, vă îndemnăm să retrăiți și anul aceasta dimensiunea sacră, tradițională, liturgică, mistagogică a Crăciunului, pentru a simți că aveți o identitate în această lume confuză, instabilă, secularizată și globalizantă, că aparțineți unei familii trupești în această societate individualizată și egoistă, că sunteți cărămizile vii și conștiente ale unei instituții divino-umane, care este Biserica, ce-și creionează cu greu drumul către limanurile mântuirii pe oceanul învolburat al lumii acesteia plin de aisberguri. Vă îndemnăm, de asemenea, să vă asumați cultura strămoșilor, care vă dă dreptul să vă adăugați cu cinste și demnitate ca o floare frumoasă și binemirositoare la buchetul multicolor al culturilor și civilizațiilor popoarelor lumii, și, în sfârșit, să simțiți că aveți o credință, un botez, un Tată al nostru al tuturor, Care ne dă perspectiva veșniciei și iubirii nemuritoare (cf. I Corinteni, 13).

Nașterea Domnului nu este doar un eveniment pe care de douăzeci de veacuri îl comemorăm în Biserică folosind cântări specifice, ci este mai ales un act unic, irepetabil, pe care îl trăim în mod plenar și aevea în însăși ziua praznicului. Evenimentul mântuitor nu doar a fost, ci este, se întâmplă astăzi, aici, în fața noastră, iar noi suntem martorii lui oculari. Hristos s-a născut o dată pentru totdeauna în Casa pâinii, în mod concret în istorie, dar renaște spiritual de fiecare dată în sufletele noastre receptive la dimensiunea nevăzută a Tainei. Timpul și spațiul liturgic mijlocesc vederea nașterii Sale, dându-ne posibilitatea participării reale la acest eveniment în spațiul ecleziastic, făcându-ne contemporani ai tainei întrupării. În aceste momente de sărbătoare, timpul nostru se deschide veșniciei și se umple de prezența lui Dumnezeu. Timpul și spațiul se adună în mâinile celui prin Care au fost făcute toate, iar în clipa adorării noastre în ființa credinciosului se așază prezentul continuu al existenței dumnezeiești.

Iubiții mei,

Hristos, Domnul istoriei, ce permanent Se naște pe altarul bisericii, ia chip nevăzut în fiecare inimă ce se pregătește să-L odihnească în brațele ființei. Taina cea ascunsă din veci și de îngeri neștiută ne vorbește astăzi despre sufletul omului însetat de îndumnezeire, despre Hristos Care ia chip în noi transfigurându-ne ființa, despre necesitatea de a mărturisi lumii minunea Betleemului asemenea magilor, despre nevoia de a ne lăsa călăuziți de lumina cea neînserată a lui Hristos - Lumina lumii. Hristos nu Se naște pentru ca omul să celebreze simbolic în zgomotul mercantil și consumist al sărbătorii un mit uitat de istorie, ci pentru a ne asuma și reînnoi ființa și pentru a ne dărui înfierea. Nu putem aștepta Crăciunul bucurându-ne în jurul meselor bogate alături de cei dragi și uitând de Hristos - Oaspetele divin care, ca și acum 2000 de ani, Se naște astfel singur, într-o lume indiferentă, neștiut de oamenii pentru care suferă răstignire. Astăzi, în contextul amestecului eterogen de credințe, suntem martorii unui fenomen născut de un timp al importului de sărbători sincretiste ce amestecă forma sărbătorii creștine cu un conținut neopăgân în care mesajul colindului nu vestește nașterea lui Hristos, bucuria sărbătorii se oprește la diversitatea culinară, iar spiritul Crăciunului ia locul trăirii duhovnicești a prezenței reale a lui Hristos în om. Doar ritmul liturgic al existenței îl poate așeza pe om în demnitatea originară de partener al comununii interpersonale cu Dumnezeu și îi poate reda dimensiunea sacră a existenței, singurul cadru firesc al supraviețuirii umane. Golirea sărbătorii de conținutul ei religios este forma secularizantă de înțelegere a vieții fără dimensiunea ei divină, eșuarea într-un ritualism sec ce nu mai reușește mijlocirea lucrării harice în om. Hristos se naște în Biserică pentru ca și noi să renaștem gustând din El.

Iubiți credincioși,

România ultimelor săptămâni a trecut prin schimbări majore ce ne descoperă o realitate pe care unii dintre noi au ignorat-o, iar alții au uitat-o. Solidaritatea sutelor de mii de tineri cu cei aflați în suferință și entuziasmul născut din speranța regăsirii umanității din om ne-au determinat să ne reafirmăm credința în idealurile acestui neam atât de greu încercat în istoria sa bimilenară. Prezența tinerilor în stradă m-a făcut să mă gândesc la nașterea unei Românii mai bune, creștine și tolerante deodată. Anul acesta, la împlinirea a 26 de ani de la mișcările social-politice din decembrie 1989, pentru prima dată, tinerii acestei țări și-au exprimat cu autoritate dorința de a trăi într-o Românie demnă de jertfa înaintașilor, într-o Românie care să redevină Grădina Maicii Domnului și, de ce nu, un Betleem al renașterii creștinătății noastre apostolice. La temelia acestei mărețe catedrale a unei Românii mai bune și mai drepte stă jertfa trupurilor mistuite ale celor ce prea devreme și-au frânt zborul tinereții. De altfel, de-a lungul istoriei, România a fost un permanent altar de jertfă pe care au fost mistuite trupurile neprihănite ale fiilor ei. Nădăjduim ca această jertfă născută din neliniști și neîmpliniri să fie mistuită de focul iubirii lui Dumnezeu, care sperăm să-și reverse preaplinul bunătății Sale peste neamul acesta și să renască în inima acestei țări binecuvântate.

Tinerii noștri cer schimbare și au dreptate. Și Hristos a cerut același lucru la plinirea vremii. Dar dacă cel care cere nu se schimbă el însuși din interior, nu are dreptul și nu poate cere altora să o facă. Hristos s-a smerit pe Sine pentru a ne înălța pe noi. Iisus, de exemplu, pentru a schimba fața lumii, nu a pus în aplicare dictonul elenistic antic cunoaște-te pe tine însuți, ci a zis pocăiți-vă și credeți în Evanghelie, îndemnând astfel la schimbarea sau răsucirea minții în sus, către Lumină.

Tinerii au cerut libertate, dar unde poți fi mai liber decât în Adevărul revelat de Hristos? El este Calea, Adevărul și Viața, iar fără El nu putem face nimic. Cum să fii liber când ești încătușat de atâtea fărădelegi? Fără Hristos orice libertate devine libertinaj. Numai libertatea responsabilă aduce echilibrul ființial și o nouă ordine social-economică.

Hristos, ieri, astăzi și în veac, este același (cf. Evrei, 13, 8) El rămâne neschimbabil în ființa Sa, iar mesajul Său este același până la sfârșitul veacurilor, dar ne permite nouă să-L prezentăm și să-L turnăm în formele și tiparele vremii, prezentându-i sensul nou și înnoitor. În această perspectivă, în contextul societății de azi, marcată de secularizare, incertitudine și lipsă de ideal mobilizator, Biserica Ortodoxă Română, prin Preafericitul Părinte Daniel, semnalează importanța conlucrării sinergice și responsabile a clerului și credincioșilor, îndemnându-ne „la fidelitate față de Hristos și Biserica Sa: Coresponsabilitatea şi cooperarea clericilor şi mirenilor în această misiune dinamică a Bisericii pot fi susţinute astăzi şi prin mijloace moderne de comunicare, având la dispoziţie televiziunea, radioul, presa scrisă, reţelele de socializare, instrumente prin care lucrarea Bisericii poate ajunge şi la cei care nu cunosc sau au uitat bucuria binecuvântării şi a comuniunii în iubirea lui Dumnezeu”.

Ar fi greşit să credem că toţi tinerii sunt împotriva Bisericii, dar și că tinerii care se manifestă zgomotos reprezintă toată tinerimea română. Noi avem foarte multe activități cu tinerii care participă la viața liturgică a Bisericii și la activitățile ei culturale și caritabile, care se dezic de anumite preocupări ale celor care aleg alte forme de a-și cosuma energia și potențialul creator, străin de aspirațiile Bisericii. Aceasta nu presupune că problematica lor nu există, ci dimpotrivă, putem spune că ea devenit prioritară. Biserica nu rămâne insensibilă și neprezentă în ascultarea frământărilor tinerilor și găsirea de soluții adecvate. Tocmai de aceea este nevoie de dialog. Hristos este ultimul Cuvânt al Tatălui care intră în dialog cu lumea. Să comunicăm prin El și cu El, mai ales că tinerii au acces la atâtea mijloace de informare, dar şi de dezinformare!

Biserica are buni comunicatori cu tinerii, care ar putea să-i ajute să diferențieze esențialul de non-esențial, în efemera aventură la care s-au angajat. Comunicarea prin mass-media este la îndemâna oricui, mai ales a tinerilor. De vreme ce este așa, trebuie să comunicăm cu ei și pe această cale. A ignora astăzi comunicarea înseamnă a nega însăşi esenţa misiunii creştine: comunitatea, comunicarea şi comuniunea, care presupun cuminecarea. N-ajungi la cuminecare fără comunicare eficientă. Nici prin propagandă. Însă tinerii nu trebuie să uite că exuberanţa, idealismul şi râvna specifice vârstei sunt, deopotrivă, şanse şi provocări. Reuşita dialogului cu Hristos prin Biserică presupune, pentru ambele părţi, disponibilitate, deschidere şi, mai ales, lepădare de sine. Recunoaștem și faptul că este greu ca tinerii să dialogheze cu oamenii Bisericii, fie că se ignoră reciproc, fie că nu găsesc punctul care să declanșeze dialogul constructiv. Este greu să discuți cu un tânar cu idei împrumutate, prefabricate și preconcepute, dar, de ce să nu recunoaștem, și cu un om al Bisericii închis într-un tradiționalism intolerant. Biserica este gata oricând și oriunde să se pună în slujba oamenilor și să se implice, atât cât este rolul ei și cât i se permite, în soluționarea problemelor lor. Biserica, asemenea lui Hristos, capul ei, se organizează instituțional în lume ca să slujească și să folosească omului căzut, și nu ca să i se slujească.

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Vă reamintim că anul acesta a fost dedicat, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, misiunii parohiei și mănăstirii și de asemenea comemorării Sfântului Ioan Gură de Aur și marilor păstori de suflete din eparhii. Cu acest prilej, în Eparhia noastră, a Romanului și Bacăului, s-au desfășurat multiple activități cultural-religioase și pastoral-misionare în care au fost implicați cler și popor deopotrivă. Prin intermediul acestora au fost evidențiate colaborarea dintre mănăstire și parohie, caracterul misionar al prezenței preotului în comunitatea încredințată spre păstorire, rolul paternității duhovnicești, a fost popularizată activitatea marilor personalități ale vieții spirituale românești. La acest final de an, vă facem cunoscut că anul 2016 este dedicat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române educației religioase a tineretului creștin ortodox, Sfântului martir Antim Ivireanul și tipografilor bisericești.

Închei cuvântul nostru pastoral cu îndemnul Sfântului Apostol Pavel care zice: „Vă rugăm însă, fraţilor, dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi. Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi. Duhul să nu-l stingeţi. Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine; Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului. Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos. Credincios este Cel care vă cheamă. El va şi îndeplini. Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi. Îmbrăţişaţi pe toţi fraţii cu sărutare sfântă. Vă îndemn stăruitor pe voi întru Domnul, ca să citiţi scrisoarea aceasta tuturor sfinţilor fraţi.” (I Tesaloniceni 5, 14-27).

Cu prilejul sfintelor sărbători de Crăciun și de Anul Nou dorim tuturor fiilor și fiicelor eparhiei noastre sănătate, pace și bucurii duhovnicești!

Al vostru către Dumnezeu smerit rugător,

† IOACHIM,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Dată în reședința Noastră din Roman, cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului, anul mântuirii 2015